Victor Ponta îi cere scuze Angelei Merkel: „Regret acum acest răspuns pe care l-am dat”

Victor Ponta îi cere scuze Angelei Merkel: „Regret acum acest răspuns pe care l-am dat”

Victor Ponta i-a cerut scuze Angelei Merkel pentru modul în care a comentat declaraţiile acesteia privitoare la situaţia politică din România. Cancelarul german îşi exprimase îngrijorarea cu privire la atacurile actualei puteri la adresa instituţiilor statului. Ponta a acuzat-o atunci pe Merkel că nu cunoaşte situaţia reală din România.

Premierul a găsit şi vinovaţii pentru scandalul diplomatic pe care l-a declanşat: presa care a tradus greşit declaraţiile cancelarului german.

„Regret acum acest răspuns pe care l-am dat ieri, dar evident că într-o logică normală, dacă discuți cu o parte, discuți și cu cealaltă înainte de a te pronunța. Acum după decizia CCR, pentru că declarația doamnei Merkel a fost dată ieri, de fapt a purtătorului de cuvânt și de fapt așa cum  s-a mai întâmplat, a fost grav, grosolan falsificată. Sunt convins că după ce CCR s-a pronunțat și după ce pe 29 poporul se va pronunța la referendum, și guvernul german și toate celelalte guverne vor privi absolut democratic acest lucru”, a declarat Ponta la România TV.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referitor la discuția avută de președintele Traian Băsescu cu Angela Merkel, că nu cancelarul german va vota la referendumul pentru suspendarea șefului statului, pe 29 iulie.

Acesta a adăugat că este normal ca creștin democrații germani să fie de partea lui Băsescu, din moment ce sunt adepții măsurilor de austeritate.

Victor Ponta îi cere scuze Angelei Merkel

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`