Victor Ponta: Guvernul va numi în ședința de miercuri un nou prefect la Buzău

Publicat: 28 01. 2014, 23:05
Foto: B1 TV

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți seară, că Guvernul va numi, în şedinţa de miercuri, un alt prefect în judeţul Buzău, informează Mediafax.

„Vreau ca şi în teritoriu toată lumea să îşi facă datoria şi vreau mai multă competenţă. Pe cei care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor îi înlocuim. La Buzău înţeleg că lucrurile nu au mers bine şi, la propunerea ministrului de Interne, mâine o să numim un alt prefect la Buzău, capabil să facă faţă la aceste încercări. E valabil pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Guvernului”, a spus Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.

Vicepremierul Liviu Dragnea anunţase anterior că nu sunt foarte multe şanse ca Gabriel Baltă să mai fie prefect, dar că decizia va fi luată săptămâna viitoare, după rezolvarea problemelor meteorologice, deoarece nu este normal ca schimbarea să fie efectuată acum.

Marţi, prezent la Buzău, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat modul în care autoritățile buzoiene au gestionat situația în localitățile izolate de zăpadă şi, întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului Gabriel Baltă, a spus că se gândește „la mai multe măsuri”, dar nu crede că „este bine să le ia acum”.

El a arătat că se aștepta ca autoritățile să ia decizii mai ferme în ceea ce priveşte situaţia din judeţ, însă „s-au blocat la cinci comune izolate”.