Victor Ponta: Guvernul a luat act de dovezile prezentate privind comiterea unor crime împotriva umanității în Siria

Victor Ponta: Guvernul a luat act de dovezile prezentate privind comiterea unor crime împotriva umanității în Siria

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Guvernul României a luat act de dovezile prezentate privind comiterea unor crime împotriva umanităţii în Siria, „cu ştiinţa autorităţilor guvernamentale”.

Potrivit primului ministru, Executivul condamnă aceste fapte ferm și fără niciun fel de ezitare.

E de datoria Guvernului României de a fi în totalitate solidar cu statele care au solicitat şi impun respectarea dreptului internaţional. Asta înseamnă că vom rămâne prin toate instituţiile noastre – deciziile se iau în CSAT, cu informarea Parlamentului – prin toate instituţiile în contact cu partenerii europeni şi internaţionali şi vom fi în perioada imediat următoare în contact şi în coordonare. Vom acţiona în consecinţă„, a declarat Victor Ponta.

Potrivit secretarului de Stat american, John Kerry, atacul chimic din Siria a provocat decesul a 1.429 de persoane, dintre care 426 au fost copii.

Ponta: Guvernul a luat act de dovezile prezentate privind comiterea unor crime împotriva umanității

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)