Ponta: PSD oferă cel mai grotesc și ridicol spectacol! Să îl acuzi pe Iohannis că din cauza lui pierzi bani europeni e o idee idioată

Publicat: 21 02. 2019, 16:03
Foto: Victor Ponta / Facebook

Victor Ponta susține că PSD, chiar partidul din care a plecat, oferă cel mai grotesc și ridicol spectacol. Acum lider al Pro România, fostul premier afirmă că Liviu Dragnea, cu ajutorul Vioricăi Dăncilă, schimbă miniștrii din Guvern ca pe șosetele lui Ionel Arsene – liderul PSD de Neamț. Ponta a dat și câteva exemple pentru a argumenta cele susținute: Gabriel Leș, Răzvan Cuc, Lia Olguța Vasilescu.

”Acum PSD ofera cel mai grotesc si ridicol spectacol – sub ordinele ”odiosului” Dragnea si cu semnatura “sinistrei” Dancila schimba guverne si ministri ca pe sosetele lui Arsene !

1. Les a fost dat afara de la Ministerul Apararii in 2017 ca fiind incompetent – in 2018 a devenit competent ( sa semneze contractele de milioane cu pentru mismasurile lui Daddy)

2. Cuc de la Giurgiu a fost ministrul “zero kilometri” / acum Cuc de la Neamt devine un profesionist / si el trebuie sa semneze niste contracte de sosele si autostrazi cu cei care au inlocuit Teldrum / pacat ca nu vrea 1 euro de la Uniunea Europeana pentru Autostrada Moldovei ( cea votata in unanimitate in Parlament)

3. Olguta de la Munca a pacalit-o Dragnea sa plece ba la Transporturi, ba la Dezvoltare- pana la urma o sa plece la Primarie la Craiova dupa ce a simtit pe pielea ei ce inseamna sa il sustii pe Dragnea

4. Draghici zicea ca face el Autostrada Pitesti – Sibiu / asa tare il durea de acea autostrada ca pleaca acum la Autoritatea Electorala – doar e tehnocrat nu politician

5. Din “Haremul Sultanului Darius” au fost promovate sefele de la ANAF si Casa Nationala de Sanatate ( adica unde sunt banii tarii)!”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Fostul premier a mai acuzat Guvernul și că este o ”catastrofă” în materie de absorbția de fonduri europene pe zona de Tranporturi, dovadă fiind faptul că încă nu a trimis la Bruxelles cererile pentru Podul de la Brăila, Autostrada Moldovei sau Pitești – Sibiu.

Ponta a mai spus că să dai vina pe Iohannis pentru pierderea banilor europeni în domeniul transporturilor e o idee idioată: ”Nu imi place si nu sunt de acord cu ce face Iohannis/ dar sa il acuzi pe Iohannis ( care nu are nicio atributie in materie de Transporturi) ca din cauza lui pierzi banii europeni este o idee la fel de idioata ca si cea cu Simana Halep huiduita de fanii romani la Arena Nationala ! Prin asemenea mesaje care nu pot insela nici cel mai prost om PSD il ajuta pe Iohannis sa se legitimeze ca victima ! Asta urmaresc de fapt?”.

Anterior, într-o postare pe Facebook, PSD a susținut că din cauza președintelui Klaus Iohannis Guvernul are probleme în absorbția fondurilor europene pe zona de Transporturi și Dezvoltare. (Detalii AICI)