Premierul desemnat, Victor Ponta, va anunţa marți seară mult-aşteptata listă a Cabinetului său. Președintele PSD a fost marți dimineață la sediul USL, unde a purtat discuţii cu fiecare viitor ministru. Cei 20 de membri ai noului Guvern vor fi apoi supuşi miercuri votului politic al partidelor componente USL.
„Nu există trei nume sigure, ci unul sigur, Daniel Constantin. Diseară o să-i prezint pe toți. M-am hotărât asupra întregii structuri a Guvernului. Sunt mulțumit de ea. Răsturnări de situație în presă vor fi multe, pentru că nu s-au bazat decât pe supoziții”, a declarat Ponta, la finalul ședinței de la sediul USL, la care au participat și preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin, dar şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu.
Ponta a anunțat că va face publică lista cu miniștri marți seară, la ora 21:10.
Varianta guvernului USL vehiculată în presă cuprinde 16 miniştri plini şi 4 delegaţi, asta în condiţiile în care liderii USL au anunţat că noul guvern va fi unul paritar, cu jumătate dintre ministere pentru social-democraţi.
Vicepremieri în această schemă ar fi Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu.
Ministerul de Externe i-ar reveni liberalului Călin Popescu Tăriceanu. Ministerul Economiei lui Daniel Chiţoiu, iar ministrul delegat pentru Gaze şi Energie social democratului Iulian Iancu. Ioan Rus ar prelua ministerul de Interne, în timp ce fotoliul ministrului delegat pentru Administraţie ar fi liberalul Victor Paul Dobre.
Ministerele Muncii şi Culturii ar reveni liberalilor Mariana Câmpean şi Mircea Diaconu, iar la Agricultură ar veni Daniel Constantin, de la PC.
Ministerul Dezvoltării Regionale, ca de altfel şi ministrul delegat pentru turism nu au fost încă stabiliţi.
Cert e însă că la Ministerul Transporturilor şi la cel al Apărării ar putea veni liberalii Eduard Hellvig şi Corneliu Dobriţoiu.
Social democraţii Titus Corlăţean sau Ioan Chelaru ar putea prelua mandatul la Justiţie, însă în nici un caz Cătălin Predoiu, condiţia fiind impusă de PNL.
La ministerul Mediului se vehiculează 4 nume de social democraţi: Rovana Plumb, Nicolae Nemirschi, Carmen Moldovan sau Ioan Mocioalcă.
Pentru ministerul Educaţiei ar exista deja 2 nominalizări: social democraţii Remus Pricopie sau Ecaterina Andronescu.
Ministerul Afacerilor Europene ar urma să fie preluat de către Vasile Puşcaş, iar cel al Comunicaţiilor de social democraţii Dan Nica sau Constantin Niţă.
Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR sau Liviu Voinea, consilierul economic al lui Victor Ponta ar putea prelua fotoliul de la Finanţe.
Nu în ultimul rând, Ministerul Sănătăţii, precum şi fotoliul de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul ar putea fi preluate de social democraţii Florin Popa sau Nicolae Bănicioiu, respectiv Claudiu Manda sau Ioana Pop.
Lista cu viitorii miniștri din Cabinetul Ponta:
Ministerul Apărării – generalul Corneliu Dobriţoiu, fost secretar de stat.
Ministerul Economiei – Daniel Dăianu.
Ministerul Finanţelor Publice – Liviu Voinea sau Florin Georgescu.
Ministerul Administraţiei şi Internelor – Liviu Dragnea.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – deputatul PSD Mircea Drăghici sau Alin Burcea.
Ministerul Culturii – senatorul PNL Mircea Diaconu.
Ministerul Educaţiei – rectorul SNSPA, Remus Pricopie sau fostul ministru Andrei Marga.
Ministerul Sănătăţii – deputatul PSD Nicolae Bănicioiu.
Ministerul Agriculturii – Daniel Constantin.
Ministerul Transporturilor- deputatul PNL Eduard Hellvig, Relu Fenechiu sau Sorin Bota, fost secretar de stat în minister.
Ministerul Muncii – fostul ministru PNL Mariana Câmpeanu.
Ministerul Mediului – Rovana Plumb.
Ministerul Comunicaţiilor – Dan Nica.
Ministerul de Externe – Senatorul PSD Titus Corlăţean sau Călin Popescu Tăriceanu.
Ministerul Afacerilor Europene – Leonard Orban sau Mircea Geoană, reprimit în PSD.
Ministerul Justiţiei – Cătălin Predoiu.
Relaţia cu Parlamentul – deputatul PSD Claudiu Manda.