Victor Ponta este noul ministru interimar la Sănătate: Lui Raed Arafat îi revin atribuţiile administrative

Publicat: 02 10. 2012, 12:12

Premierul Victor Ponta a anunțat marți că va prelua interimatul Ministerului Sănătății, în timp ce lui Raed Arafat i-au fost delegate atribuţiile administrative, transmite EVZ.

Decizia a fost anunțată în urma unor discuții cu subsecretarul de stat, care fusese inițial desemnat ministru interimat, după demisia lui Vasile Cepoi. Ponta va fi interimar în cele 45 de zile prevăzute de lege.

Primul ministru al României, Victor Ponta, a declarat luni seară, că Raed Arafat nu își dorește să fie ministru, precizând că va asigura interimatul la Ministerul Sănătății până la alegerile din 9 decembrie.(Detalii AICI)

Premierul a anunțat că va propune un nou ministru în noul Guvern, care se va forma după 9 decembrie.

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a demisionat luni din Guvern, după ce ANI a constatat existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum și a celor asimilate infracțiunilor de corupție.