Victor Ponta, după discuțiile cu FMI: Nu ne-am înțeles asupra creșterii prețului la gaze și restructurări în industria producătoare de cărbune (VIDEO)

Publicat: 09 02. 2015, 13:51

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după întâlnirea cu delegația Fondului Monetar Internațional că au fsot două subiecte pe care aceștia nu s-au înțeles: creșterea prețului la gaze și restructurarea din domeniul energiei producătoare de cărbune.

„Am avut o întâlnire la finalizarea vizitei delegației FMI, BM și CE. Vreau să vă spun că multe dintre obiectivele importante pentru România din noul acord sunt îndeplinite.

Reducerea CAS-ului n-a generat deloc o catastrofă și începe să producă efectele pozitive pe care le-am anticipat. Am depășit pragul psihologic de  exporturi în valoare de peste 50 de miliarde de euro.

Hidroelectrica e pe pierdere din cauza contractelor cu băieți deștepți. La fel, companiile din transporturile feroviare sunt pe profit operațional având bineînțeles datorii.
În ceea ce privește discuțiile din acestă vizită au rămas două puncte asupra cărora nu avem un acord privind măsurile de luat în perioada imediat următoare: în primul rând continuarea agendei de liberalizarea prețului la gaz, creșterea prețului la gaz . România nu mai are o piață relgementată, au rămas consumatorii casnici, gospodării și CET-urile care folosesc gaz. Solicitarea delegației se referea la o creștere din 1 aprilie destul de abruptă, de la 53, 3 lei pe megawatt la 62, o creștere pe care o credem nesustenabilă”,  a declarat Ponta.

De asemenea, premierul a mai afirmat că pe 1 aprilie Executivul va face câteva calcule pentru ca cele două puncte să fie îndeplinite.
„Am discutat și până la 1 aprilie vom veni cu calcule sustenabile.

Ca premier, am spus clar că suntem de acord cu măsuri de eficientizare, dar nu vom accepta măsuri prin care pentru siguranța energetică a unor regiuni, Hunedoara, Gorj, nu suntem de acord cu măsuri care să ducă la dispariția acestei industrii”, a continuat Ponta.

Victor Ponta, conferință de presă după discuțiile cu FMI