Victor Ponta, după consultările PSD cu șeful statului: Vrem adoptarea legii finanțării partidelor. Este nevoie de mai multă transparență (VIDEO)

Victor Ponta, după consultările PSD cu șeful statului: Vrem adoptarea legii finanțării partidelor. Este nevoie de mai multă transparență (VIDEO)
Foto: B1 TV

Premierul Victor Ponta a declarat luni, la finalul consultărilor avute de PSD cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, că formațiunea pe care o conduce este de acord cu adoptarea legii finanțării partidelor politice, percizând că este nevoie de mai multă transparență în acest sens.

Totodată, liderul PSD a precizat că partidul său sprijină ideea unei autorități electorale mai puternice.

”Sprijinul pentru o autoritate electorală mai puternică este perfect legitim și îl vom acorda. În ceea ce privește legea alegerilor locale, vom vota legea prin care primarii sunt aleși din primul tur. Consiliile Județene se aleg, din Consiliile Județene se aleg, în mod indirect, președinții. La alegerile parlamentare susținem sistemul proporțional, astfel încât fiecare partid să își asume candidații, evident cu o reducere semnificativă a numărului de parlamentari”, a declarat Victor Ponta.

Referitor la votul cetățenilor din dispora, liderul PSD a precizat: ”Atât timp cât solicitările noastre – organizarea votului de Autoritatea Electorală Permanentă și nu de Guvern și pe baza inscrierii cetățenilor români cu șase luni înainte de alegeri -  este o porblemă pe care o susținem”.

Totodată, premierul a mai precizat că la consultările cu șeful statului, social-democrații au adus în discuție și subiectul modificării Constituției.

”La pachet cu modificarea legilor electorale era și modificarea Constituției. E important să știm dacă mai putem face în acest an reforma constituțională sau e un proiect pe care PNL nu îl mai consideră de actualitate. E nevoie de modificări constituționale”, a conchis premierul.

Victor Ponta, după consultările PSD cu Klaus Iohannis

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card