Victor Ponta, după ceremoniile de la Iași: USL niciodată, în niciun fel, nu a cerut și nu va cere tăierea fondurilor europene

Publicat: 24 01. 2012, 12:53

După ceremoniile organizate de autoritățile de la Iași, cu ocazia Zilei Principatelor, liderii USL prezenți la evenimente au participat la o conferință de presă.

Cu această ocazie, Victor Ponta a reiterat solicitările formațiunilor pe care le conduce, USL, respectiv PSD, care vizează demisia Guvernului Boc și organizarea de alegeri anticipate.

”Din punctul de vedere al USL și al PSD este foarte clar că mesajul dat de către oameni, nu doar astăzi, este foarte clar: Guvernul actual trebuie să plece, președintele trebuie să plece, și să avem cât mai curând alegeri anticipate” a declarat Victor Ponta.

Totuși, liderul USL s-a declarat mulțumit de cum au decurs evenimentele de la Iași, având în vedere că la acestea nu au participat oficialii care fac parte din partidul de la putere.

”A fost o zi însorită și la propriu și la figurat și a fost foarte bine că nici președintele, nici primul ministru, și nici vreun ministru și nici măcar președintele consiliul județean nu au venit săi sfideze pe oameni (…) Ar fi fost o sfidare ca oamenii politici care i-au mințit și care și-au bătut joc de români să vină în piață” a observat Ponta.

”Sunt convins că obligația noastră, a celor din USL este de a fi responsabili și de a le spune oamenilor ce facem după ce acest Guvern nu va mai fi în funcție (…), cum facem să păstrăm echilibrul economic și social într-o situație extrem de gravă” consideră președintele PSD.

În finalul discuției, liderul USL a ținut să revină asupra acuzațiilor aduse de Putere la adresa Opoziției, și anume că liderii USL au amenințat că vor cere Parlamentului European tăierea fondurilor europene pentru România în contextul situației sociale din prezent.

”USL niciodată , în niciun fel , nu a cerut și nu va cere tăierea fondurilor europene. USL-ul va merge la Bruxelles și va vorbi despre guvernul Emil Boc care încalcă drepturile electorale. Domnul Emil Boc minte cu nerușinare” a subliniat Victor Ponta.

Victor Ponta, declarații după ceremoniile de la Iași

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_15024').select();" id="embed_text_15024" />