Premierul Victor Ponta a afirmat, marți seară, că nu are nicio legătură cu achizițiile din dosarul Microsoft.
”Când mă cheamă cineva mă duc și explic. Nu am avut niciodată nicio funcție din care să am legături cu achiziții sau altceva”, a declarat premierul.
”Niciodată nu a vrobit nimeni cu mine despre acest subiect pentru că nu aveam nimic în atribuțiile legale”, a subliniat șeful Executivului.
Numele lui Victor Ponta apare în dosarul Microsoft. Din declaraţiile unui martor denunţător, şeful Fujitsu Siemens România ar fi încercat să-l preseze pe Ponta, la vremea aceea şeful Corpului de Control al premierului Năstase, ca firma să reintre pe filiera contractelor cu statul. În acelaşi referat, este detaliată fiecare acuzaţie adusă celor nouă foşti sau actuali demnitari.
Potrivit declaraţiei unui martor din dosarul Microsoft, în 2004, Claudiu Florică (fostul şef al Fujitsu România) s-a întâlnit cu Victor Ponta care avea la acea vreme funcţia de şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase şi a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD.
În schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.