Victor Ponta, despre criza sanitară: Dacă la Timișoara nu mai sunt paturi, ce se întâmplă în alte zone?! În 9 luni s-a făcut mult prea puțin sau chiar deloc pentru creșterea capacității și pregătirea personalului 

Victor Ponta, despre criza sanitară: Dacă la Timișoara nu mai sunt paturi, ce se întâmplă în alte zone?! În 9 luni s-a făcut mult prea puțin sau chiar deloc pentru creșterea capacității și pregătirea personalului 

Victor Ponta a comentat, marți seară, într-o intervenție telefonică în emisiunea „Dosar de Politician” de pe B1 TV, declarațiile făcut de președinteleKlaus Iohannis, cu câteva ore mai devreme, despre criza sanitară în care România se afundă tot mai mult.

Candidatul la Camera Deputaților a insinuat că în restul țării situația este critrică, dacă într-un oraș important, cum este Timișoara, oamenii mor cu zile, pentru că nu există locuri în spital. El a mai spus și că s-au pierdut 9 luni, în care personalul medical putea fi instruit, iar capacitatea de testare și de internare, crescută.

„Din declarațiilede azi ale președintelui Iohannis, ceea ce m-a șocat este situațiade la Timișoara. Deci, doctoriiau spus că nu au paturi ca au murit 6 oamenipentru ca nu aveau paturi, domnul președinte spune ca nu e adevărat. E vorba de 6 vieți omeneștișide mesajul care se dă în toată țara. Sunt sau nu sunt paturi?! Timișoara este un orașimportant și o zonă importantă. Dacă la Timișoara nu mai sunt paturi ce să spunem ca se întâmplăîn alte zone. În al doilea rand cred ca în aceste 9 luni s-a făcut mult prea puțin sau chiar deloc pentru creștereacapacității României. Vorbesc nu doar de echipament ci și de pregătirea personaluluipentruTerapie Intensivă. S-a știut tot timpul ca va fi aceastaproblemă și nu s-a făcut.Toți specialiștiiîmispun ca Români a nu are un program național de testare care putea fi făcut șipoate fi făcut care să ducă la extindereacapacitării de testare, la decontareatestelorchiar șiin zona privata. Asta ne va costa cel mai mult in viitor”, a declarat Victor Ponta.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Klaus Iohannis susține că au erau paturi disponibile pentru cei șase infectați COVID care au murit la Timișoara

Președintele Klaus Iohannis a spus, marți, într-o conferință de presă, că ar fi fost locuri la Timișoara, unde mai multi pacienți au murit în urma infectării cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2. Anterior, medicul Virgil Musta afirmase că pacienții au murit din cauză că n-ar fi fost locuri.

”Se pare că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, doar că unii cu alții nu s-au întâlnit și comunicarea a fost suboptimală. Sper să nu se repete aceste lucruri”, a afirmat șeful statului.

Declarația făcută de șeful statului vine în contextul în care medicul Virgil Musta susținea că pacienții au murit pentru că nu au mai avut loc la ATI.

”Suntem într-o situaţie dificilă, Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe Secţie avem cazuri foarte grave care la un moment dat există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să îi punem pe ventilaţie mecanică. Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar, din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri, până astăzi dimineaţă, să decedeze peste 6 persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică, atât în Secţia de Boli Infecţioase, cât şi Pneumofiziologie şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei”, a spusVirgil Musta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)