Victor Ponta demască planul lui Iohannis: „Nu stă el în România, nu-l merităm”

Victor Ponta demască planul lui Iohannis: „Nu stă el în România, nu-l merităm”

Victor Ponta a vorbit, duminică seara, la România TV, despre planul președintelui Klaus Iohannis de a pleca pe o funcție internațională imediat ce își termină mandatul, dar și despre moștenirea lăsată Guvernului Ciolacu.

Victor Ponta a dezvăluit care ar fi intențiile lui Iohannis după ce își încheie mandatul. Fostul prim-ministru susține că guvernele din ultimii nouă ani au dus la un deficit bugetar foarte mare, care acum va fi pe umerii Guvernului lui Ciolacu, potrivit Știrilor pe surse.

Ce spune Ponta despre Iohannis

„Eu am prezentat niște date oficiale, care au fost publicate de către Guvernul României, de fapt, de către Institutul Național de Statistică, cred că imediat după instalarea guvernului Ciolacu, și anume faptul că anul acesta e mai rău decât anul trecut în ceea ce privește banii. Deja deficitul, adică cât a cheltuit Guvernul, față de cât a încasat, e mult mai mare decât în anul trecut și decât acum doi ani.
Sunt vreo 7 miliarde de euro deja, deci practic până la sfârșitul anului o să fie vreo 20 de miliarde de euro. Ăia-s bani pe care n-o să-i aibă anul viitor guvernul Ciolacu, eu sper să rămână tot guvernul Ciolacu, că am schimbat nouă guverne în nouă ani, dar practic, ăștia nu sunt bani pe care poate să-i pună la Sănătate, la Educație, la Cultură, la Agricultură, la toate celelalte.
E o situație mult mai rea, gaura e foarte mare. Președintele mi s-a părut că s-a spălat pe mâini cumva, acuma zice ‘Băi, nu știu, acum e treaba lu Ciolacu, să nu se atingă de vreun salariu, să nu spună că nu sunt bani’. Chiar nu sunt bani, chiar nu merge economia, cumva domnul Iohannis s-a spălat pe mâini de situația economică din ultimii ani.
Sper să îl lase pe Ciolacu în noua echipă să ia niște măsuri care sunt absolut necesare, și anume: sprijină producătorii români, redu evaziunea fiscală, redu birocrația, adu mai mulți bani la buget. Altfel, nu o să ai bani. Intențiile sunt foarte bune, eu cred că orice nou guvern care vine, nu contează care, vine cu intenții bune, dar dacă n-ai bani rămâi cu intențiile și începi să dai din colț în colț. E foarte complicată situația, e vară acum, lumea merge în vacanțe, e mai liniște, dar în toamnă ce faci cu banii?”, a declarat Victor Ponta.

El consideră că din lucrurile promovate în ultimul timp de Iohannis la nivel înalt, reiese că își dorește să părăsească țara la finalul mandatului.
„Eu cred că interesul domnului Iohannis acum este de a-și termina liniștit mandatul și de a pleca la o funcție internațională, nu stă el în România, că suntem prea inferiori noi pentru el, nu-l merităm. Deci cred că asta-l interesează. Din acest motiv, o să meargă, o să spună din nou că noi facem orice pentru Ucraina, mă rog, ce trebuie spus ca să te promoveze la nivel internațional.
Sper să-l lase pe Ciolacu, sper să lase guvernul, dar, de data asta, e adevărat că nu e guvernul lui, nu e de la PNL. Au fost trei guverne PNL: Orban, Câțu și Ciucă. Să-l lase în pace să redreseze puțin partea economică, pentru că altfel va fi foarte rău, iar moștenirea domnului Iohannis nu poate să o arunce toată pe Ciolacu.
‘Prețurile sunt mari din cauza lui Ciolacu’, păi Ciolacu a venit de o săptămână. ‘Dezastrul din educație este din cauza PSD-ului’, păi PSD-ul nici acum nu are ministru, ministrul e tot de la Cotroceni. Nu știu dacă îl interesează neapărat, dar așa mi s-a părut, că vrea să descarce iarăși totul și cumva să se spele, cum se spune, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase nouă ani.
Nu-i corect și nu cred că-i corect apropo de anul viitor, pentru că anul viitor românii trebuie să-și aleagă un președinte, de data asta uitându-se la modelul Iohannis. Anul viitor poate că românii își vor alege un alt model de președinte”, a adăugat acesta.

Noul Guvern va întâmpina probleme economice

Ponta mai susține că guvernul lui Ciolacu va avea parte de probleme economice din cauza celor nouă guverne schimbate de Iohannis, care au dus țara într-o criza economică.
„Prima mea întâlnire cu domnul Iohannis, după alegerile din 2014, era deja președinte, eu prim-ministru, și într-un fel i-am zis ‘Știți, domnu’ președinte, aveți un mare avantaj, tot ce e bine în România o să se contabilizeze la dumneavoastră, tot ce e rău la mine’. Nu cred că a înțeles ce am vrut eu să-i transmit.
M-a dat jos și pe mine, după a schimbat nouă premieri, Ciolacu este al nouălea prim-ministru, eu tot spun ca oamenii să nu uite: Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Câțu, Ciucă și Ciolacu. Toți nouă până la urmă schimbați de domnul Iohannis. Lasă-ne și pe noi acuma, gata, nu mai încerca cu guvernul tău, lasă-ne să avem grijă de România.
În România nu merg bine lucrurile și domnul Ciucă, un om de bun simț, n-avea nicio treabă cu conducerea guvernului. Bine că a plecat din funcție, că altfel, e un om de bun simț, dar nu se pricepe. A fost ca un măr otrăvit dat lui Ciolacu: profesorii erau în stradă, personalul medical la fel, polițiști, administrație publică, o mulțime de lucruri, economia, toți producătorii români omorâți de importuri, inflația.
Problema numărul unu a guvernului Ciolacu e partea economică, iar dacă anul ăsta mai facem o gaură de 20 de miliarde, și n-are cum s-o oprească Ciolacu, că-i vin din urmă, anul viitor nu putem să continuăm așa”, a concluzionat Victor Ponta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)