Victor Ponta reacţionează extrem de dur după decizia de miercuri a Curţii Constituţionale (CCR), care a constatat existența unui conflict juridic între Parlament şi Curtea Supremă, referitor la formarea completurilor de cinci judecători de la această instanță.
Decizia îl interesează direct pe liderul PSD, Liviu Dragnea, care s-a arătat nemulțumit de modul în care a fost alcătuit completul de cinci judecători în dosarul în care, la prima instanță, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare (Detalii AICI).
Fostul premier, care este şi el judecat de un complet de 5 judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, consideră că haosul din sistemul judiciar este produs „în mod premeditat și direcționat de către infractori care vor să scape liniștiți cu banii furați și de proști care au făcut o facultate de Drept fantomă fără să aibă bacalaureatul! Călăi și slugi – plus trompetele care îi susțin la televizor!”.
„Sunt absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti / am fost magistrat, avocat si deputat ( chiar in Comisia Juridica) / si pot sa declar ca nu mai inteleg absolut nimic din modul in care se fac si se aplica legile in anul 2018 in Romania !!! Daca eu simt acest lucru oare ce crede un cetatean ( roman sau strain) care are un proces si spera sa i se faca dreptate???
Justitia este o parte a mecanismului public fara de care nicio societate nu poate functiona / exista sisteme de justitie mai mult sau mai putin eficiente , mai mult sau mai putin democratice , mai mult sau mai putin independente sau nu/ dar asa haos cum a fost produs in anul 2018 in Romania nu a existat niciodata nicaieri!
1. Guvernul modifica prin ordonanta de urgenta legile facute timp de 1 an in Parlament
2. Curtea Constitutionala decide azi ca judecatorii Curtii Supreme aplica gresit o lege inca din 2014 ( desi la CCR din 9 membrii actuali unul singur a fost judecator
3. Ministrul Justitiei si Procurorul General se balacaresc la televizor, pe Facebook si direct in CSM
4. Comisia Europeana si Comisia de la Venetia ne spun ca gresim si totusi Comisia “Iordache” scoate limba la ei si spune ca stiu ei mai bine cum sa faca
5. Oameni nevinovati sunt scosi din functii si “paraditi” de portocali si unchesei care merg linistiti la birou si incaseaza salarii de la Buget de peste 100 de milioane / iar condamnatii penal prezideaza Camera Deputatilor si ii cearta la televizor pe judecatori
Haosul este produs in mod premeditat si directionat de catre infractori care vor sa scape linistiti cu banii furati si de prosti care au facut o facultate de Drept fantoma fara sa aiba bacalaureatul! Calai si slugi – plus trompetele care ii sustin la televizor!
Nu ma mai intereseaza soarta juridica a lui Dragnea – a dovedit deja ca si Pablo Escobar ca este mult prea puternic pentru Justitia noastra / pana la urma nici Escobar nu si-a incheiat cariera pe bancile Tribunalului / dar ma gandesc ca milioane de romani au cel putin un proces si spera sa vada ca se face dreptate – si trebuie sa aiba incredere in Justitie!
Acesta distrugere a Justitiei facuta in 2018 ne va costa enorm pe toti cei care vrem sa traim in continuare in Romania ( si nu in Brazilia sau Costa Rica) / ne vor trebui multi ani sa reparam ce am stricat acum!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Judecătorii constituționali au decis miercuri că Înalta Curte (ICCJ) se află în ilegalitate din 2014, când a decis să nu respecte prevederea adusă în 2013 legii 304/2004 privind compunerea completurilor de 5 judecători. Actul normativ spune că toți cei 5 judecători ai completului se stabilesc prin tragere la sorți, or ICCJ a decis ca doar 4 dintre ei să fie aleși astfel.
În urma deciziei CCR de miercuri, ICCJ „va trebui să procedeze de îndată la alegerea prin tragere la sorți a tuturor judecătorilor din completurile de 5”.