Victor Ponta, de la Strasbourg: Am vorbit cu Crin Antonescu despre un miting în București. Nu trebuie să dăm ocazia puterii să ne acuze de violențe

Victor Ponta, de la Strasbourg: Am vorbit cu Crin Antonescu despre un miting în București. Nu trebuie să dăm ocazia puterii să ne acuze de violențe
Foto: B1 TV

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni de la Strasbourg pentru Mediafax că în cazul în care USL va organiza un miting trebuie să fie atentă la organizarea protestelor, pentru a nu fi vulnerabili la atacurile puterii. Victor Ponta susține că actuala putere ar putea să acuze Uniunea Social Liberală pentru transformarea manifestațiilor în acțiuni violente.

“Am discutat cu Crin această variantă, dar trebuie să fim atenți să nu dăm ocazia celor de la putere să acuze opoziția pentru ceea ce s-a întâmplat, adică acțiunile violente. Noi trebuie să ne organizăm cât mai bine, pentru ca lucrurile să meargă în direcția pe care o dorește populația”, a declarat Victor Ponta.

El a mai precizat că liderii USL vor avea o ședință operativă în care va fi discutat și acest subiect, miercuri dimineață.

Conducerea PNL a fost mandatată să discute în USL organizarea unui „amplu miting” în Bucureşti în zilele următoare, a anunțat luni Crin Antonescu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu a dat detalii despre momentul la care s-ar putea organiza acest miting şi cine ar putea participa, spunând că trebuie să discute în USL.

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat luni că PNL cere demisia imediată a Guvernului Boc, deoarece premierul român “s-a dovedit incapabil și absent în toate aceste zile în fața unor evenimente din ce în ce mai serioase”, iar USL solicită o sesiune parlamentară extraordinară pe a cărei ordine de zi să se afle discuția asupra situației politice și modul în care autoritățile responsabile au gestionat protestele din aceste zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)