Victor Ponta: Candidez pentru conducerea Camerei Deputaților dacă mă susține Liviu Dragnea. Nu e niciun conflict în PSD (VIDEO)

Victor Ponta: Candidez pentru conducerea Camerei Deputaților dacă mă susține Liviu Dragnea. Nu e niciun conflict în PSD (VIDEO)
Foto: B1 TV

Fostul premier Victor Ponta a declarat că nu există niciun conflict în PSD cu privire la desemnarea unui înlocuitor al lui Valeriu Zgonea la conducerea Camerei Deputaților și a precizat că va candida pentru această funcție dacă va fi susținut de liderul PSD, Liviu Dragnea.

”Mi-au zis să mă implic, m-am implicat, mi-au zis că ar fi bine să fiu la Cameră, am zis că sunt de acord. Dacă domnul Dragnea mă susține candidez, dacă nu, nu, pentru că nu vreau să ne certăm în PSD. Pune domnia sa pe cine crede că e mai bun decât mine. Deci nu e niciun conflict. E decizia domnului Dragnea. Dacă mă susține mă duc, dacă nu, nu e nicio supărare, nu se ceartă nimeni, nu se supără nimeni”, a declarat Victor Ponta.

”Îmi doresc să îmi fac treaba față de PSD și cei care m-au ales, cred că mi-am facut-o și în campania pentru locale. În toamnă candidez la parlamentare. Decizia politică e la președintele partidului și eu sunt cel mai disciplinat membru al partidului”, a mai sus Ponta.

Victor Ponta: Candidez pentru conducerea Camerei Deputaților dacă mă susține Liviu Dragnea. Nu e niciun conflict în PSD

#DIRECT_ONE_23me9y#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:30 - Mircea Fechet: Verificăm constant debitul Dunării și zonele în care riscul de inundații este crescut. Vom verifica 1.200 de km de diguri
17:16 - Apele Române, precizări despre situația de pe Dunăre. Când va fi atins vârful maxim al viiturii și cât de mare va fi
17:05 - Oncologul din Suceava care lua șpagă pentru a trata bolnavii a fost condamnat definitiv. Ce pedeapsă a primit
17:03 - Nelu Tătaru, după ce analizele de sânge arată că vatmanul implicat în accidentul mortal luase, de fapt, o pastilă de răceală: „Aceste DrugTeste sunt acele teste care dau calitativ, nu cantitativ și care interferă cu o sumă de substanțe active” (VIDEO)
16:59 - B1 TV va difuza documentarul „America Alege: Harris Vs. Trump”, în premieră și în exclusivitate TV în România (VIDEO)
16:45 - Marcel Ciolacu cere o schimbare în ceea ce privește Agenția Națională Antidrog: „Tinerii care cad pradă traficului de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori”
16:42 - Premierul Danemarcei, către aliați: Încetați cu discuțiile despre „linii roșii” și lăsați Ucraina să lovească Rusia
16:39 - Cu cât scoate ANAF la licitație o mașină cu numărul „FBI”? Vehiculul este un Golf din 2004
16:28 - Bandă unică pentru autobuze pe bd. Gheorghe Magheru, pe ambele sensuri. Nicușor Dan: Separatoarele de sens vor fi amplasate săptămâna viitoare
16:25 - Ce cumperi, în Germania, cu 350 de lei? O româncă stabilită acolo a mers într-un supermarket și a arătat cât de multe lucruri a achiziționat (VIDEO)