Victor Ponta, liderul Pro România, reiterează propunerea făcută celor din PSD și ALDE de a merge cu un candidat comun de centru-stânga la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an, care să reprezinte un adversar redutabil pentru Klaus Iohannis și care să intre în turul al doilea al scrutinului.
REPEDE CLICK AICI: GATA, ADIO DĂNCILĂ! ARE LEGĂTURĂ CU UN MARE BOSS EUROPEAN!
„Am zis că mi-aș dori ca la alegerile prezidențiale să fie un candidat de centru-dreapta și un candidat de centru-stânga. Altfel, PSD singur nu intră în turul doi. Domnul Tăriceanu cu ALDE, la fel, nu intră în turul doi. Sunt conștient că nici Pro România. Este un partid mic, la început. (…) Ar fi pentru prima dată. În schimb, în partea dreapta au mai fost candidați. De exemplul domnul Băsescu, candidat al Alianței D.A., au mai fost situații. (…) Dacă suntem în stare să găsim un candidat susținut de toți are șanse să intre în turul doi. Nu știu dacă va câștiga sau nu, dar măcar intră în turul doi și există o competiție. Altfel, la toamnă lăsăm politica pentru alții”, a declarat sâmbătă seară, la România TV, Victor Ponta.
În ceea ce privește candidatul comun, fostul premier a arătat că eltrebuie agreat de cele trei formațiuni politice.
REPEDE CLICK AICI: DOLIU MASIV PENTRU ROMÂNIA! PERSONALITĂȚI URIAȘE VOR MURI (FOTOGRAFII TERIBILE)
„Trebuie să fie o persoană care să unească pe toată lumea și care să aibă o imagine internațională foarte bună și o persoană mai puțin radicală. (…) Noi am venit și cu o propunere: Sorin Cîmpeanu. Este foarte respectat și de ALDE, și de PSD. Este președintele Agenției Mondiale a Francofoniei, a fost ministru al Educației, rector, prim-ministru interimar, chiar dl Iohannis l-a numit, deci nu poți să spui că nu-i bun. Nu înseamnă că dacă nu-l vreți pe Câmpeanu, ne luăm jucăriile și am plecat. Faceți voi o propunere mai bună. (…) Dacă reușim să găsim o personalitate de centru, de centru-stânga s-ar putea să intrăm în turul doi și dacă dl președinte pleacă la Bruxelles sunt șanse să și câștige acest candidat”, a mai afirmat Victor Ponta.
Liderul Pro România a reiterat și faptul că nu dorește să candideze pentru prezidențialele din 2019.
„Trebuie să ai un partid mare ca să te baţi la alegerile prezidențiale. Pro România e un start-up. M-am grăbit în 2015. De ce să mă grabesc a doua oară? Să fii președintele unei țări presupune maturitate. Experienţa de viaţă contează foarte mult”, a precizat fostul premier.