Premierul Victor Ponta a declarat, joi, după întâlnirea avută cu președintele Traian Băsescu pe tema reprezentării României la Consiliul European de pe 28 iunie, că un act juridic, privind reprezentarea României pe plan european, se află deja în Senat, în formă finală, urmând să fie adoptat.
Actul juridic ar urma să reglementeze raporturile intre Parlament, Guvern și președinte în ceea ce privește reprezentarea României pe plan european.
„Din câte știu eu la Senat, a trecut de Camera Deputaților, la Senat se află în faza finală un proiect de lege care probabil va fi adoptat și care reglementează raporturile dintre Parlament, Guvern și președinte în ceea ce privește reprezentarea noastră pe plan european„, a spus Ponta.
Premierul are nevoie de un act juridic pentru a reprezenta România la Consiliul European, declarația Parlamentului, care îl mandatează pe Victor Ponta, fiind doar un act politic, pe care președintele nu este nevoit să-l respecte.
Vezi AICI mai multe detalii despre declarația Parlamentului privind reprezentarea la Consiliul European.
AICI poți să vezi reacția președintelui Traian Băsescu, după declarația parlamentarilor.
Victor Ponta a precizat că a avut o discuție lungă cu Traian Băsescu pe această temă, rezultatul fiind că cei doi demnitari s-au înțeles că nu s-au înțeles încă. Premierul susține că din partea sa, un compromis reprezintă cea mai bună soluție.
„Am avut o discuție destul de lungă. N-am ajuns la o concluzie, ne-am înțeles că nu ne-am înțeles încă, vom continua dialogul. O să mă mai văd cu președintele, din punctul meu de vedere un compromis este cea mai bună soluție. Aș fi vrut să ajungem la un consens să particip eu, nu ne-am înțeles„, a încheiat Victor Ponta.