Victor Ponta ar putea demisiona, dacă referendumul pică: "Dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni, nu cred că vom putea coabita"

Victor Ponta ar putea demisiona, dacă referendumul pică: "Dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni, nu cred că vom putea coabita"
Foto: evz.ro

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că dacă Traian Băsescu nu va fi demis în urma referendumului din 29 iulie, coabitarea dintre cei doi ar fi aproape imposibilă.

Astfel, cea mai probabilă ipoteză în contextul întoarcerii lui Băsescu la Cotroceni ar fi o demisie a premierului Ponta, din moment ce ultimul este de părere că cei doi n-ar putea să lucreze împreună.

Dacă preşedintele Băsescu revine la Cotroceni, nu cred că putem coabita. Eu am încercat timp de 45 zile de la preluarea mandatului şi nu s-a putut„, a spus Ponta, la RTV.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că dacă se va întoarcea la Cotroceni după referendum şi îl găseşte pe Victor Ponta încă premier, nu îi va mai da acestuia un nou mandat de premier, chiar dacă că USL va câştiga alegerile din toamnă.
       
Preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, a declarat, vineri, în plenul Camerelor reunite, că, dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el se va retrage „definitiv” din viaţa politică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`