Victor Ponta: Am participat la multe moțiuni, dar până acum nu mi s-a întâmplat să particip la una care nu privește activitatea Guvernului, ci pe cea a Parlamentului (VIDEO)
Premierul Victor Ponta a declarat în plenul Parlamentului înainte de votul privind moțiunea de cenzură a PNL, că deși în cariera sa a participat la multe moțiuni, nu a întâlnit până acum vreuna care să vizeze aspecte legate, nu de activitatea Guvernului, ci de cea a Parlamentului.
”Orice guvern care este suspus unei moțiuni trebuie să se prezinte să dea explicații cu privire al activitatea sa. Am participat la multe moțiuni, dar până acum nu mi s-a întâmplat să particip la o moțiune care nu privește activitatea Guvernului, ci pe cea a Parlamentului. Cred că este important ca în dezbaterea politică să nu îi păcălim pe oameni”, a spus Ponta.
”Am văzut că în textul moțiunii se vorbește de alegerile locale pe care trebuie să le organizăm. Ați votat în unaimitate legea 115/2015 care se referă tocmai la alegerile locale, la modul de organizare. La CJ Cluj, pe legea nouă, se organizează alegeri și asta e important. Referitor la votul din dispora mi-am exprimat regretul, scuzele ca în noiembrie nu toți românii au putut să voteze în condiții normale. Cred că pentru viitor este important să asigurăm condițiile. Îmi aduc aminte foarte bine, colegii liberali erau alături de noi, acuzând votul din disapora când a câștigat Băsescu cu votul din diaspora. Am susținut că alegerile peste tot să fie organizate de către Autoritatea Electorală Permanentă, astfel încât să nu mai existe dispute politice pe acestă temă”, a mai spus premierul.
Totodată, șeful executivului a precizat că nu există o alternativă la guvernare și nici o altă majoritate în Parlament.
”Moțiunea de cenzura are ca scop critica activității Guvernului și mai are ca scop dovedirea unei alte majorități și a unei alternative la guvernare. Nu există o astfel de alternativă, un alt guvern și prin vot se va vedea că nu exista nicio altă majoritate. În 2012,cu USL am venit cu un alt guvern și am obținut voturile pentru demiterea Guvernului PDL. Asta înseamnă politica serioasă”, a mai spus Ponta.
”Nu acuz opoziția de faptul că, nefiind în stare să dea jos Guvernul așteptă ca o altă putere a statului sau un procurur să o facă în locul său. Dacă credeți că este un bun precedent ca un guvern să nu se schime prin alegeri ci prin voința unui procuror, cred că este o grava greșeală și cred că vă veți dea seama de acest lucru”, a conchis Victor Ponta.