Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri că USL este dispus să se întâlnească cu membrii Coaliției pentru a discuta prioritatile legislative, dar precizează că nu va renunța la protestul parlamentar până când Roberta Anastase nu va fi înlocuită de la șefia Camerei Deputaților.
„Domnul Ungureanu ne-a invitat la o întâlnire cu membrii Coaliției cu domnul Boc, domnul Kelemen și pânp la urmp acceptpm să ne întâlnim și cu Gabriel Oprea. Am discutat și cu colegii din USL, cu domnul Antonescu și cu Daniel Constantin. Suntem de acord să ne întâlnim. I-am spus premierului că nu renunțăm la cele patru condiții pe care le-am pus. Acceptăm să ne întâlnim cu membrii Coaliției, dar nu renunțăm la punctul patru, demiterea Robertei Anastase”, a declarat Ponta pentru Hotnews.
Ulterior, într-o conferință de presă, Ponta a declarat că premierul Mihai Ungureanu ar fi de acord să o demită pe Roberta Anastase, însă nu poate.
„Noi cei trei președinți vom asista la un dialog cu puterea despre deblocarea Parlamentului. Avem patru condiții și vrem să ne spună dacă li se par aceste puncte greșite, bune sau dacă pot să facă ceva. Ungureanu a spus că avem dreptate, nu vrea ca votul să fie fraudat, dar a spus că nu poate să o schimbe pe Roberta Anastase, deși ar vrea”, a declarat Ponta.
Condițiile puse de USL sunt: demiterea Robertei Anastase, renunțarea la angajările de răspundere, participarea parlamentarilor Puterii și exprimarea votului acestora la moțiunile simple sau cele de cenzură și eliminarea UNPR din structurile parlamentare de conducere.
Vezi AICI declarațiile lui Victor Ponta despre Mihai răzvan Ungureanu.