Victor Ponta a spus că şi-a "dezamăgit" copilul, negându-i că a fost spion

Publicat: 15 10. 2014, 14:57
Foto: gov.ro

Premierul Victor Ponta le-a povestit miniştrilor, în şedinţa de guvern, că băiatul său, Andrei, l-a întrebat dacă este „spion”, aşa cum a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

El a spus că atunci când a negat acest lucru, fiul său s-a arătat dezamăgit şi a spus că „ar fi fost tare” dacă era adevărat.

Discuția a avut lor în contextul în care premierul l-a întrebat pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, invitat la şedinţa de miercuri a Guvernului, dacă a fost atacat de preşedintele Traian Băsescu în timpul campaniei electorale din 2008, cu scopul de a-i favoriza pe contracandidaţii săi la alegerile pentru Primăria Capitalei.

„Vreau să vă mărturisesc un lucru: l-am întrebat pe domnul primar general cum a fost în 2008, când, tot aşa, îl ataca preşedintele ţării ca să favorizeze pe contracandidat, şi mi-a zis că i-a fost bine, că a câştigat. Cred că, la fel, îmi prinde şi mie bine”, le-a spus Ponta miniştrilor.

„Am o singură persoană pe care am dezamăgit-o: băiatul meu, Andrei, aseară m-a întrebat: «Tati, e adevărat, eşti spion, că aşa a zis Băsescu? ». Şi i-am zis: »Nu!». Şi mi-a zis: «Ce păcat! Ce tare ar fi fost!» Acum, nici nu ştiam ce să-i spun. Să-l trimit pe domnul Băsescu să vorbească cu băiatul meu? Dar băiatul meu e mult mai serios şi mai responsabil şi m-am gândit să-i spun adevărul, că asta-i situaţia”, le-a relatat premierul miniştrilor, în prezenţa lui Sorin Oprescu, la începutul şedinţei de Guvern, informează Mediafax.

Ponta, întrebat de fiul său dacă a fost spion