Premierul Victor Ponta a denunțat, luni, abuzurile PDL şi a enumerat o listă de așa-numite ”bombe cu ceas” activate în timpul guvernării PDL printre care se numără ”dezastrul de la Poşta Română”, „Hidroelectrica şi Oltchim”, ANAF şi taxa clawback. Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a răspuns acestui atac, calificând cele prezentate de prim-ministru drept bazaconii.
”Am întocmit o listă cu cele mai grave probleme lăsate de guvernarea PDL, 15 grave probleme pe care le-am avut de soluţionat cu care ne-am confruntat în aceste cinci lui de când am preluat guvernarea”, a declarat Ponta.
”Bombele cu ceas” cum le-a numit premierul sunt următoarele:
1. Sistemul de corupţie şi crimă organizată, organizat în cadrul ANAF de către PDL şi Sorin Blejnar.
2. Corupţia şi dezastrul de la Poşta Română – peste 100 de milioane de euro pagubă.
3. Hidroelectrica – 1,2 miliarde de euro prejudiciu produs de PDL, Videanu şi băieţi deştepţi. Oltchim – 700 de milioane de euro pagubă şi o bombă socială.
4. Blocajul de la programul operaţional sectorial dezvoltarea resurselor umane şi de la alte programe operaţionale sectoriale.
5. Taxa clawback.
6. Subvenţiile la agricultură, prevăzute a fi scăzute – nu vor fi scăzute.
7. Subfinanţarea cronică a Armatei Române.
8. Personalul din Poliţia Română – s-au făcut disponibilizări.
9. CNAS – fapte grave de corupţie, neasigurarea bugetelor pentru funcţionarea spitalelor.
10. Preţul la gaze – Guvernul Boc s-a angajat în negocierile cu partenerii internaţionali în ceea ce priveşte creşterea preţului la gaze.
11. PDL a lăsat Televiziunea Publică cu peste 100 de milioane de euro datorii.
12. Indemnizaţia pentru mame – Guvernul încearcă să o restituie.
13. Taxa auto, care trebuie restituită.
14. Aplicarea unor coduri juridice fără niciun leu în buget.
15. Situaţia lăsată în educaţie.
În replică, prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a calificat toate cele prezentate de Ponta drept bazaconii.
„În calitate de premier, Ponta ar fi trebuit să prezinte azi starea naţiunii, ori domnia sa n-a prezentat starea naţiunii, ci a prezentat 15 bazaconii”, a afirmat Cezar Preda.
„Domnia sa, numind bombe cu cea nişte vorbe, a enumerate 15 aşa-zise probleme pe care le-a aruncat cu nepăsare, aş putea spune cu neruşinare, în curtea altcuiva”, a adăugat liderul PDL.