Victor Negrescu, după demisia lui Ciolacu: „Vom veni și cu o nouă abordare în felul în care comunicăm” (VIDEO)
Conducerea PSD a decis ca de comunicarea politică a partidului să se ocupe, până la alegerile parlamentare, Victor Negrescu, a anunţat, luni, premierul Marcel Ciolacu, care şi-a depus duminică seara demisia din funcţia de preşedinte al social-democraţilor.
Victor Negrescu a declarat de la sediul PSD că partidul își propune să obțină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare:
“Astăzi am avut discuții importante în interiorul PSD despre strategia noastră pentru alegerile parlamentare. PSD își propune să obțină din nou încrederea românilor la aceste alegeri cruciale care vor determina modul în care va arăta viitorul Parlament al României și viitorul Guvern al României.
Noi credem că este nevoie de o reprezentare puternică a valorilor social-democrate în viitorul Parlament al României. Astăzi am gândit primii pași în modul în care vom pregăti acest moment. Vom intensifica eforturile noastre pentru a explica românilor ceea ce intenționăm să facem pentru ei în măsura în care ne vor vota.
Avem rezultate importante obținute la nivelul guvernării și în sensul acesta vom veni și cu o nouă abordare în felul în care comunicăm cu cetățenii, mult mai direct, mult mai franc”.