Fostul viceprimar al Capitalei, Victor Iovici, va candida la Primăria Capitalei pentru a ocupa locul vacant lăsat de primarul suspendat Sorin Oprescu.
Iovici a fost unul dintre apropiații fostului lider PRM, Corneliu Vadim Tudor, și va intra în cursa locală din partea Partidului Ecologist Român (PER), notează libertatea.ro.
„Desemnarea lui Iovici este dovada că nu criticăm degeaba amatorismul din administrația publică, locală și centrală. PER popune un candidat care a fost deja timp de patru ani ‘în pâine’, cum se zice, și știe exact care sunt deficiențele orașului și problemele bucureștenilor. Ca viceprimar al Capitalei și-a făcut ucenicia și este gata acum să fie un primar foarte bun și eficient încă din prima zi de mandat”, au precizat reprezentanții PER.