Cum își explică Victor Ciorbea ”simpatia deosebită” ce i se poartă (VIDEO)
Victor Ciorbea a declarat că nu s-a gândit încă dacă mai vrea un mandat de Avocat al Poporului. El a remarcat faptul că este puternic contestat, dar consideră că acest lucru se întâmplă pur și simplu pentru că oamenii refuză să vadă nenumăratele lucruri pe care le-a făcut până acum instituția pe care o conduce. De asemenea, Ciorbea a precizat că România este singura țară din lume în care Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituțională Ordonanțele de Urgență ale Guvernului, fapt ce explică ”simpatia deosebită” ce i se poartă.
”Două lucruri îmi stau pe inimă. Evident că mă supără că 95% din activitatea instituției e complet ignorată, e vorba de activitatea celor șase departamente.
Mai sunt două luni și două săptămâni până se fac 5 ani de când am depus jurământul. Teoretic e posibilă prelungirea mandatului până când noul Avocat al Poporului va depune jurământul. Tot teoretic e posibilă și reînnoirea mandatului.
Puneți-vă în mișcare, #rezist, tot ce vreți și veți găsi pe cineva care să corespundă cerințelor, cu nu știu câte stele, din nu știu ce partid, să vă facă ce vă dorește. Să fie de acord și Puterea și Opoziția și parchetele și Președinția, să fie pe placul tuturor.
S-ar putea să însemne două luni și două săptămâni și vă spun ”la revedere” și vă bucurați toți sau se dă drumul la declanșarea operațiunii solicitate de PNL și atunci va fi un termen și mai scurt și veți fi și mai fericiți.
Suntem singura țară din lume în care Ombudsmanul are exclusiv această exclusivitate de a ataca OUG. De aici și simpatia deosebită”, a declarat Victor Ciorbea.
Întrebat dacă mai vrea un mandat de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea a răspuns: ”n-am luat o decizie, în modul cel mai sincer. Vă spun că nu știu dacă e atât de plăcut să fii mereu atacat și nimeni să nu vadă dacă ai făcut ceva sau nu”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.