Victor Ciorbea, relaxat în privința noii OUG pe Justiție: Și Dumnezeu a făcut lumea în șase zile și în a șaptea s-a odihnit (VIDEO)
Avocatul Poporului a transmis că serviciul contencios al instituției a început o analiză asupra recentei Ordonanțe de Urgență adoptată de Guvern ce modifică, din nou, Legile Justiției. Victor Ciorbea nu pare, totuși, să se grăbească. De altfel, nu este prima dată când Ciorbea este criticat pentru lipsa de reacție în raport cu OUG-urile extrem de controversate ale
Guvernului, în condițiile în care el este singurul care poate ataca la Curtea Constituționale astfel de acte.
De asemenea, în ciuda criticilor primite, Victor Ciorbea insistă că instituția pe care o conduce este extrem de activă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Sigur că am început deja cu cei doi-trei oameni pe care-i avem la serviciul contencios, că legea a prevăzut creșterea cu 10 oameni, dar legea încă nu a intrat în vigoare. De trei ani vă spun asta, dar văd că nu vă interesează! Asta e! Ce să vă fac dacă nu vă interesează?
Așteptăm, dacă doresc și consideră că nu e prea jignitor pentru domniile lor, să ne trimită argumentele și Parchetul General, și instanțele, adunări generale ale procurorilor. În opinia publică s-a speculat că ar fi vorba de un conflict juridic de natură constituțională, ipoteză în care noi nu avem nicio competență.
Deocamdată nu am făcut o analiză. I-am dat drumul la analiză. Și Dumnezeu a făcut lumea în șase zile și în a șaptea s-a odihnit, așa că aveți puțintică răbdare.
Am văzut titluri că Opoziția pune presiune pe Avocatul Poporului. Eu nu cred că vreun parlamentar a spus așa ceva, pentru că știe că e împotriva legii. Nu are voie nimeni să pună presiune pe Avocatul Poporului. Analizăm într-un ritm foarte alert.
În modul cel mai serios vreau să analizăm această situație și le stăm tuturor la dispoziție cu cei doi-trei oameni pe care-i avem deocamdată.
OUG 114 e destul de serios analizată chiar de coaliție în Parlament și am înțeles că se vor aduce anumite modificări. Sunt aspecte mult prea tehnice și asupra cărora nu ne-am grăbit să ne băgăm noi înainte să-i lăsăm pe specialiștii de la BNR, sistemul bancar, Guvern, Finanțe să se prezinte.
Avem sesizări legate de completele de trei, am cerut puncte de vedere de la CSM și înalta Curte și așteptăm”, a declarat Avocatul Poporului.