Victimele legii "Mișu" Voicu: Dosar penal pentru un candidat la alegerile locale dintr-o localitate prahoveană, după ce acesta ar fi împărțit două ciocolățele

Victimele legii "Mișu" Voicu: Dosar penal pentru un candidat la alegerile locale dintr-o localitate prahoveană, după ce acesta ar fi împărțit două ciocolățele
foto: unimedia.info

Cea mai proastă lege a campaniilor electorale sau legea "Mișu" Voicu, așa cum a mai fost numită, începe să facă victime. Un dosar de cercetare penală a fost deschis după ce un candidat prahovean la alegerile locale a distribuit două ciocolățele, arată mediafax.ro.

IPJ Prahova a fost sesizat după ce un candidat la funcția de primar în Surani a împărțit două ciocolățele în timpul unei acțiuni de campanie electorală.

“Am fost sesizaţi, joi, că un candidat din Surani a dat două ciocolăţele în timpul unei acţiuni desfăşurate miercuri”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marian Popescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova.

“A fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 386 din Codul Penal, respectiv coruperea alegătorului”, a adăugat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)