Vicepreședintele CJ Alba cere demisia șefului CNADNR pentru carambolul de pe A1

Vicepreședintele CJ Alba cere demisia șefului CNADNR pentru carambolul de pe A1

Vinovat de tamponările în lanț produse pe autostrada Sibiu-Orăștie este directorul CNADNR, Narcis Neaga, care ar trebui să demisioneze, a acuzat, duminică, vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman.

Astfel, liberalul Florin Roman a spus că vinovată de tamponările în lanţ produse pe A1 este conducerea CNADNR, care a atribuit Secţiei Drumuri Naţionale Timişoara deszăpezirea acestui tronson de autostradă pe care a avut loc accidentul.

„Dacă am fi trăit într-o ţară civilizată, azi directorul CNADNR, fălosul Narcis Neaga, specialistul în concesiuni, ar fi trebuit să-şi înainteze demisia de onoare. Aşa cum ne-am obişnuit, cad capetele celor mici, ale şefului de la Pianu, deşi pe autostradă s-a aruncat cu antiderapant. Principalul vinovat este CNADNR, care a atribuit în mod absolut iraţional deszăpezirea pe timp de iarnă la…Timişoara!!! Asta este incompetenţă cât casa”, a spus Roman, citat de Mediafax.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, pe sensul Sebeş – Cunţa al autostrăzii Sibiu-Orăştie, pe un tronson inaugurat joi, iar în urma tamponărilor au fost avariate 31 de autovehicule. (Detalii AICI)

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`