Vaslui: O ambulanță solicitată la o femeie înjunghiată a rămas înzăpezită

Vaslui: O ambulanță solicitată la o femeie înjunghiată a rămas înzăpezită
Foto: Mediafax

O ambulanţă solicitată la o urgenţă în localitatea vasluiană Grumezoaia, unde o femeie a fost înjunghiată de soţul ei, a rămas blocată între nămeţi, marţi seară, la câţiva kilometri de sat, echipajul medical solicitând sprijinul autorităţilor locale pentru a ajunge la caz.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, autosanitara a rămasă blocată între localităţile Urlaţi şi Grumezoaia, pe un sector de drum comunal, acolo unde nivelul stratului de zăpadă atinge şi un metru pe anumite porţiuni unde vântul suflă cu putere, transmite Mediafax.

În aceste condiţii, echipajul medical a solicitat, prin dispeceratul SAJ Vaslui, sprijinul autorităţilor locale pentru a tracta autosanitara astfel încât să poată ajunge la urgenţă.

„În această seară (n.r. – marţi), am primit o solicitare, prin numărul de urgenţă 112, pentru a interveni în cazul unei femei înjunghiate de către soţul ei. Din păcate, preluarea pacientei se face cu întârziere, în funcţie de cât de repede vom primi sprijinul autorităţilor din comună, care ne-au comunicat că vor trimite un tractor în zona unde se află ambulanţa blocată în zăpadă”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Doina Spiru.

Tot în cursul zilei de marţi, mai multe ambulanţe au rămas blocate în zăpadă, în special din cauza viscolului, intervenţia cea mai dificilă fiind în localitatea Bogeşti, acolo unde o gravidă în vârstă de 37 ani a leşinat de mai multe ori într-un autoturism cu care era transportată până la autosanitară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`