Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale: România nu este în situația de a intra în război nici dacă Rusia invadează Ucraina
Vasile Dîncu susține că România, ca membră NATO, nu se află în situația de a intra în război, chiar dacă Rusia va ataca Ucraina, tocmai pentru că această țară nu este membră a Alianței Nord-Atlantice. Tratatul NATO prevede intervenția militară doar în cadrul țărilor membre.
Mai mult decât atât, ministrul Apărării Naționale a explicat că bărbații tineri nu ar trebui să se teamă de faptul că vor fi înrolați în armată.
România nu ar intra în război dacă Rusia invadează Ucraina
„Nu ar trebui să fiţi îngrijorat deloc şi vreau să vă aduc câteva argumente foarte pragmatice, în primul rând pentru că România, ca membră a unui sistem defensiv puternic, cel mai puternic, care este NATO, în acest moment nu este situaţia de a intra în război, în orice situaţie în care, să zicem, Federaţia Rusă, în cel mai prost scenariu, ar intra în Ucraina.
Pentru că, a spus-o şi Stoltenberg recent, Tratatul NATO prevede posibila intervenţie militară doar în cazul ţărilor, dacă este atacată o ţară care este membră a NATO, aşa funcţionează solidaritatea NATO. Ucraina nu este, încearcă să devină membră NATO, dar nu are, încă, acest statut”, a declarat ministrul la Prima TV, potrivit Agerpres.
Totodată, Vasile Dîncu a ținut să precizeze faptul că nici măcar Ucraina nu și-a mobilizat rezerviștii până în prezent.
„Ea este atacată şi nu şi-a mobilizat rezerviştii, aşa încât nu este cazul în acest moment”, a mai declarat ministrul Apărării Naționale.
Ce programe pot urma tinerii români care doresc să facă armata
Ministrul Vasile Dîncu a anunțat că există și o serie de programe, derulate de Ministerul Apărării Naționale, prin care tinerii români se pot înregistra în armată.
„De exemplu, înscrierea de voluntari, este un sistem modern, un sistem NATO în care, pentru a suplimenta forţa de rezervă de care este nevoie, pe lângă rezerviştii care există, avem nevoie şi de rezervişti care se înscriu într-un sistem, primesc o pregătire militară de scurtă durată şi care beneficiează şi de anumite resurse, de o soldă pe timpul cât îşi desfăşoară activitatea ca şi civili la locul lor de muncă”, a mai explicat ministrul, la Prima TV.