Premierul Marcel Ciolacu este foarte blând cu miniștrii, din când în când îi atenționează, ar putea să fie chiar mai dur, dar cu siguranță că s-ar putea să vedem în această toamnă și remanieri, a declarat senatorul Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu.
„Decizia de a intra într-o campanie electorală nu este una numai personală, este și una de grup, dar în același timp trebuie să răspundă unei logici comunicaționale, unei logici strategice. Când îți lansezi candidatura, trebuie să știi ce vei face în continuare, cât timp mai este, când vei atinge vârful de notorietate și de comunicare. Adică sunt niște lucruri care țin până la urmă de tehnica unei campanii electorale”, a declarat Vasile Dîncu.
„E adevărat, Marcel Ciolacu a spus un lucru foarte important și care este adevărat, partidul îi oferă această oportunitate, decizia însă evident că trebuie să fie una personală. Noi am declanșat o procedură până la congresul din 24 august, în care vom stabili candidatul nostru. Există o perioadă de reflecție și dezbatere, inclusiv aceea de a testa partidul dacă nu există și alte candidaturi. Deocamdată nu s-au arătat alte candidaturi, dar a început această perioadă în Partidul Social Democrat. Cu siguranță că în 24 august vom spune clar cine este candidatul și care sunt liniile cele mai importante ale programului lui”, a adăugat președintele Consiliului Național al PSD.
„Sigur că în acest moment probabil că Marcel Ciolacu are o strategie foarte bine pusă la punct și va anunța la momentul potrivit dacă va candida sau dacă nu va candida și care este candidatul pe care noi îl susținem, dar asta o s-o discutăm într-un moment politic foarte bine definit, congresul nostru”, a mai declarat Vasile Dîncu.
„De regulă, vara, în vacanță, se fac evaluări, este mai mult timp, și în septembrie se discută despre activitatea miniștrilor. Noi avem, și noi, și partenerii noștri liberali, cu siguranță că la începutul lui septembrie avem întâlniri cu grupurile parlamentare, cu Guvernul, în care se fac analize nu numai la activitatea parlamentară, dar și la activitatea Guvernului, se fac programul legislativ și programul executiv pentru toamnă (…). Este foarte blând cu miniștrii, din când în când îi atenționează, ar putea să fie chiar mai dur, dar cu siguranță că s-ar putea să vedem în această toamnă și remanieri”, a continuat Vasile Dîncu.