Vasile Dîncu ia apărarea militarilor: „Nu au pensii nesimțite”

Vasile Dîncu ia apărarea militarilor: „Nu au pensii nesimțite
Foto: Facebook @ Vasile Dîncu

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, sare în apărarea militarilor. În opinia ministrului PSD, pensiile fostelor cadre militare nu sunt „nesimțite”.

„Pensiile militare sunt pensii de serviciu, pentru că în timpul exercitării profesiei, militarii au tot felul de restricții (spre exemplu, nu au voie să aibă inițiative antreprenoriale, familiilor lor le este interzisă participarea în anumite tipuri de afaceri).

Statul român contribuie la fondul de pensii pentru serviciul pe care militarii îl fac pe durata în care aceștia își exercită profesia. Nu putem vorbi despre pensiile militare în termeni de ‘pensii nesimțite’”, a scris Dîncu pe Facebook.

Potrivit lui Dîncu, cele mai mari pensii le încasează generalii, comandanții de unități, de batalioane, cu mare vechime în sistem. Ei primesc în jur de 9.000 – 10.000 de lei lunar.

Singurele pensii care sunt din zona militară care depășesc valorile de mai sus sunt cele din zona justiției militare: judecători, procurori militari, acordate conform legii.

Problemele identificate de către Vasile Dîncu, în grila de salarizare de la MApN

În plus, el a mai depistat câteva probleme în grila de salarizare.

„Nu numai că nu avem pensii foarte mari în sistem, dar ne confruntăm cu o serie de nedreptăți care trebuie corectate la nivelul pensiilor militare:

*acestea nu au mai fost indexate din 2016;

**la o analiză în detaliu asupra pensiilor din sistem am descoperit că sunt persoane care au pensii de 1.000 sau 1.500 lei, spre exemplu la persoane care au fost scoase obligatoriu din sistem odată cu măsurile de reformă ale armatei după intrarea în NATO;

***nu este normal ca pe același grad, pe aceeași funcție, o persoană care a ieșit la pensie acum 10 ani să aibă o pensie de trei ori mai mică decât o persoană care iese la pensie acum”, a adăugat ministrul Apărării”, a mai transmis pesedistul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`