Vasile Dîncu, despre achizițiile de lux făcute de Senat pentru protocol: Par costisitoare aceste lucruri, dar sunt, probabil, pentru întreg anul viitor, tot ceea ce vom avea pentru vizite oficiale (VIDEO)

Publicat: 18 09. 2024, 20:47
Foto: Guvernul României / Facebook

Senatul a făcut achiziții de protocol în valoare de peste 237.000 de euro, prin două licitații publice. Printre lucrurile achiționate se numără butoni cu pietre semiprețioase, portofele din piele de bovină, curele de bărbați, eșarfe de mătase, serviete din piele și stilouri, potrivit G4Media.

Eurodeputatul Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a vorbit în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Alex Vlădescu, despre achizițiile de lux făcute de Senat pentru protocol.

„Este vorba de tot ceea ce vom avea pentru vizite oficiale în anul viitor”

Dîncu a ținut să sublinieze faptul că, deși par costisitoare aceste lucruri, este vorba de toate achizițiile pentru întreg anul viitor, pentru vizitele oficiale.

“Este o dezbatere, sigur, legată de austeritate, dar când este vorba de imaginea României, eu cred că trebuie să fim foarte înțelegători cu ceea ce se întâmplă. Am fost în multe delegații, am primit delegații la Senatul României și de foarte multe ori am completat din banii noștri lipsa de cadouri pentru oaspeții importanți din străinătate.

Sigur că par costisitoare aceste lucruri, dar este vorba de achiziții care sunt, probabil, pentru întreg anul viitor, pentru că, cu siguranță, cam despre asta este vorba. Este vorba de tot ceea ce vom avea pentru vizite oficiale în anul viitor. 200.000 EUR, vă spun sincer, și sigur că eu nu sunt responsabil cu asta, nu este o sumă mare pentru bugetul de protocol al Senatului României pentru un an, chiar dacă, într-adevăr, achizițiile care par de lux, cumva, nu dau bine la imaginea publică într-un an electoral, mai ales.

Dar eu zic că nu putem face România și Senatul României de rușine, așa cum, din păcate, se întâmplă de multe ori, așa încât vorba unui cântec, putem să rupem din portofel un pic pentru oaspeții străini și pentru imaginea României”.