Vasile Blaga susține că știa cu o zi înainte de participarea lui Klaus Iohannis la prima dezbatere din campania electorală

Publicat: 03 12. 2014, 12:52

Disensiuni între cei doi copreședinti PNL, Klaus Iohanis și Vasile Blaga, pe tema prezenței președintelui ales la prima dezbatere televizată din campanie. În timp ce Iohanis spune că decizia de participare a fost luată cu jumătate de oră înaintea emisiunii, Blaga vorbește despre o întreaga strategie, pusa la cale cu 24 de ore înainte.

Vasile Blaga lansează ideea că se ştia cu 24 de ore înainte că preşedintele ales Klaus Iohannis va participa la o dezbatere televizată cu Victor Ponta.

”Am aflat cu o zi înainte. L-am sfătuit să se ducă. Şi contrar a ceea ce foarte mulţi jurnalişti au spus”, a declarat Vasile Blaga pentru Gândul.

Se contrazice însă total cu ce spunea însă la acea dată însuşi Iohannis. Potrivit fostului lider PNL, acesta şi-a luat prin surprindere inclusiv stafful de campanie, anunţându-l cu doar jumătate de oră înainte de a o face şi public că va participa la dezbatere.

”Dacă domnul Ponta a tot fugit de mine iată că în această seară iată că acum ne-am găsit. Acum m-am hotărât să vin”, spunea Iohannis la momentul respectiv.