Vasile Blaga: Recunosc că ne-ar avantaja o ieșire a președintelui Traian Băsescu în campanie. Un scor de 30% ar fi foarte bun pentru ARD
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni seară, în emisiunea „Ultimul cuvânt”, difuzată de B1 TV, că un scor în jur de 30% pentru ARD la alegerile parlamentare ar fi foarte bun, precizând că o intervenție a președintelui Traian Băsescu ar aduce avantaje Alianței.
„Un scor foarte bun pentru noi ar fi în jur de 30%. Pentru acest scor va trebui să luptăm enorm. Ce am vrut să transmit militanților noștri este să aibă încredere. Nimeni nu va avea 67 la sută din voturi”, a spus Blaga.
Întrebat dacă interventia președintelui Băsescu în timpul campaniei va conveni ARD, Blaga a răspuns:
„Nu mi-a trecut prin cap să-i spun președintelui ce să facă. Știm clar că are dreptul și obligația de a prezenta modul în care domnia sa vede națiunea. Nu are cum să nu o vadă așa cum o văd toți oamenii de bun-simț. Țara este blocată, Ponta zâmbește și spune oamenilor cât de bine trăiesc, prețurile au luat-o razna, inflatia e de 5,33 %, fondurile europene blocate toate. Au încercat să dea vina pe guvrnările noastre pentru că noi atrăsesem 4,5 miliarde de euro pe programe sectoriale, Ponta 3 milioane și le-a blocat pe toate. Președintele nu are ce spune decât realitatea. Nouă ne convine. Ne-ar conveni dacă Traian Băsescu va dori să iasă să spună situația de facto a României, va arăta indirect ca lucruile nu merg cum trebuie în România”, a mai spus Vasile Blaga.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf