PNL doreşte să preia guvernarea, iar anunţul a fost făcut de copreşedintele liberal Vasile Blaga, informează B1 TV.
Acesta a declarat că PNL va depune în toamnă o moţiune de cenzură împotriva guvernului Ponta, imediat după ce va începe noua sesiune parlamentară.
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta. Blaga susţine că acesta şi-a pierdut autoritatea în partid.
Liderul liberal a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va depune în toamnă o nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului Ponta.
„Suntem pregătiți, avem un program, e public, avem și oamenii pregătiți, mai trebuie să creăm o majoritate. În toamnă vom depune o moțiune de cenzură. Victor Ponta nu mai are ce căuta în fruntea Guvernului României.
Grija lui e să stea agățat zi de zi de scaunul de la Palatul Victoria. În orice stat democratic, orice om în situația lui și-ar fi dat demisia, dar asta înseamnă să fii bărbat politic și să îți asumi când știi că faci rău țării tale”, a spus Blaga.