Vasile Blaga: PDL vrea ca propunerile pentru CCR să fie făcute de CSM şi ÎCCJ. Dorim depolitizarea CCR, TVR, CNSAS
Președintele PDL Vasile Blaga a declarat dumincă, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PDL și grupurilor parlamentare strategiile noii sesiuni parlamentare care va începe luni, 3 septembrie.
Unul dintre principalele obiective ale democrat-liberalilor este depolitizarea unor instituții de stat precum Curtea Constituțională (CCR), Televiziunea Română (TVR), Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) sau Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
PDL a mai propus astăzi ca nominalizările pentru posturile de la CCR să fie făcute de CSM şi Înalta Curte de Casaţie şi justiţie din rândul judecătorilor cu experienţă, propuneri pe care parlamentul şi preşedinţia să le însuşească.
„Vom insista pentru depolitizarea unor instituţii, TVR, CNA, CNSAS şi Curtea Constituţională. Atunci când unul dintre membrii CCR îşi încheie mandatul să fie propus un magistrat. Ne vom adresa CSM şi Înaltei Curţi care să facă propunerile”, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Liderul democrat-liberal a precizat că, până la modificarea Constituţiei, acest lucru este posibil printr-un acord tacit al grupurilor parlamentare.
Liderul PDL a precizat că pentru o posibilă schimbare din funcţie a procurorului general Codruţa Kovesi şi a şefului DNA, Daniel Morar, premierul Victor Ponta trebuie să respecte înţelegerea făcută cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.
„Atunci când îşi vor încheia mandatele, sigur că şi domnul procuror şef de la DNA, înţeleg că undeva în februarie anul viitor, îşi încheie mandatul şi doamna Kovesi în octombrie, sigur că vor trebui să facă propuneri. Totul este ca domnul Ponta să respecte înţelegerea pe care a făcut-o şi pe care a semnat-o cu preşedintele Comisiei Europene”, a arătat Blaga
Totodată, liderul PDL a precizat că partidul este de acord cu data stabilită pentru alegerile parlamentare își mai dorește ca Victor Ponta să guverneze, să se ocupe de adevăratele probleme ale României.
Președintele PDL a mai precizat că împărtășește îngrijorarea vicepreședintelui Consiliului European și comisar UE al Justiției, Viviane Reding, în legătură cu aderarea României la Schengen. „PDL vrea aderarea României la Schengem din luna septembrie”, mai declarat liderul PDL.