Vasile Blaga: PDL spune NU referendumului! Nu putem accepta abuzurile USL
Președintele PDL Vasile Blaga a anunțat, oficial, marți, că PDL boicotează referendumul din 29 iulie pe motivul nerespectării normelor de organizare a acestuia.
”PDL, membrii și simpatizanții lui nu pot valida un șir de abuzuri ale USL-ului din această perioadă, care au început acum două luni și jumătate cu un șir de abuzuri constituționale, cu eliminarea din joc a Avoctului Poporului, cu schimbarea președinților camerelor” a spus Blaga.
Președintele PDL a arătat că în ciuda presiunilor Comisiei Europene, USL a continuat abuzurile, care au culminat cu intervenția în legislația privind organizarea refrendumului
”Nu au înțeles să accepte aceleași condiții pe care noi le-am asigurat domniilor lor la alegerile din 2009. Atunci am avut camere de luat vederi în secțiile de votare, am avut declarații pe propria răspundere a celor care votau în secții speciale” a arătat Blaga.
”Nu discutăm de o suspendare a președintelui României pentru că a încălcat Constituția, ci de o încercare a USL-ului de a valida o hotărâre a celor 256 de parlamentari” a mai spus Vasile Blaga.
Decizia de boicotare a referendumului a fost luată marți, în Colegiul Director al PDL, fiind acceptată cu 59 de voturi ”pentru” și o abținere.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf