Președintele PDL Vasile Blaga a declarat în discursul care a marcat începerea sesiunii plenare a Congresului PArtidului Popular European (PPE) la București că PPE este singura forță capabilă să ducă la bun sfârșit proiectul de revigorare a Europei.
„Organizarea Congresului PPE la București are loc într-un moment de cotitură pentru Uniunea Europeană. Criza financiară și economică a crescut dramatic șomajul și inegalitățile la oportunități și venituri. Milioane de tineri sunt privați de perspective de viitor. Curentele anti-europene, populismul și radicalismul politic sunt în creștere, constituind amenințări serioase la adresa democrației noastre. Oportunitățile de reformă și integrare europeană generate de criza economică trebuiesc valorificate, așa încât competivitatea Europei să crească. PPE, ca cel mai mare partid european, este dator să prezinte Europei și lumii un proiect politic care să fie pus în aplicare de guvernele naționale. Iar răspunsul nostru este – Mai multă Europă” a declarat Vasile Blaga.
Liderul PDL a mai declarat că PPE are valorile, viziune, capacitatea și resursele necesare pentru a reuși spre binele tuturor europenilor și trebuie să ne bazăm pe valorile care ne unesc în conceperea și implementarea modelului de dezvoltare a UE.
Vezi AICI declarațiile președintelui PPE, Wilfried Martens.
Vasile Blaga a precizat că obiectivele acestui congres sunt readucerea prosperității în spațiul european, crearea de locuri de muncă și dezoltarea pieței unice.
„Noi în România avem o vorbă: la toți ne e greu – însă nu la toți la fel. Există dezechilibre între regiuni, de aceea noi trebuie să promovăm echilibrul în policile bugetare” a mai declarat liderul PDL.
Și liderul UDMR Kelemen Hunor a susținut un discurs în cadrul sesiunii plenare, salutând invitații europeni în limba română, engleză, apoi continuând în limba maghiară.