Politică - 22 nov, 23:53
După ce Crin Antonescu a anunțat că și-a depus dosarul de candidatură pentru europarlamentare, și Vasile Blaga a făcut același anunț.
Blaga a confirmat pentru ziare.com ca vrea să candideze pentru un loc în Parlamentul European.
Surse din PNL au explicat că, de altfel, în partid se duce o negociere mocnită între foștii PDL-iști și liberali, pentru locurile eligibile la europarlamentare.
Pe de altă parte, sunt câțiva europarlamentari români cu mandate consistente la Bruxelles care nu vor mai candida. Cristian Preda, de exemplu, a anunțat oficial ca se va implica în politica de la București. De asemenea, se pare că nici Monica Macovei și nici Theodor Stolojan nu își mai doresc un nou mandat european.