Vasile Blaga: Cei care au semnat prezenţa şi figurează că au fost în plenul Senatului primesc diriună. Cine nu, nu

Publicat: 05 03. 2012, 17:55
Foto: gov.ro

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că doar senatorii care au semnat lista de prezenţă la şedinţele de plen sau la comisiile permanente de specialitate şi senatorii care au absentat motivat îşi vor primi indemnizaţia şi diurna.

”Dacă alţi colegi care au lipsit nu sunt motivaţi pentru absenţă nu vor primi indemnizaţia de şedinţă. Aparatul tehnic transmite aceste posibile absenţe grupurilor parlamentare, iar fiecare lider de grup în parte motivează sau nu absenţele. Dacă nu sunt motivate, atunci bineînţeles că li se taie din salariu. Deci, cei care au semnat prezenţa şi figurează ca atare că au fost în plenul Senatului primesc. Cine nu, nu”, a precizat Blaga, citat de Mediafax.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a adăugat că tăierea diurnelor de şedinţă se aplică tuturor parlamentarilor care au lipsit, indiferent dacă sunt de la opoziţie sau de la putere.