Copreședintele PNL Vasile Blaga a făcut o afirmație destul de surprinzătoare la Oradea, despre situația celor aproape 500 de primari racolați de PSD în 2014. Potrivit stiripesurse.ro, Vasile Blaga a transmis că aceștia ar putea avea probleme cu DNA-ul.
Copreședintele PSD a declarat că toți acești edili ” au fost cumpărați” de PSD, pentru a-și mări șansele electorale.
„Veţi spune că tot au pierdut. Aşa este. Numai că Curtea (…) vine şi spune ceea ce spunem noi de un an şi jumătate. Că numai în cursul anului trecut fondul de rezervă la dispoziţia primului ministru a fost majorat nejustificat şi ilegal, spune Curtea, de 15 ori. Mai mult, banii au ajuns în cele 500 de primării cu titlu clar: cheltuieli curente şi de capital, adică orice. Curtea (de Conturi n.red.) a înaintat toate aceste date DNA-ului şi desigur, îmi pare rău, dar destui edili vor avea probleme pentru că aşa înţelege PSD-ul să îşi creeze avantajele competitive şi nici nu vrea să răspundă public de lucrul acesta”a declarat copreședintele PNL.
Vasile Blaga a lăudat primarii din Bihor, care nu au acceptat să fie „cumpărați de Dragnea pe bani publici pentru a trece în barca PSD-ului”.
„Oradea arată bine, nici nu e de mirare, bine administrată. Vreau să le mulţumesc celor care au condus judeţul şi primăria pentru rezultatele pe care le au”, a spus Vasile Blaga.