Vasile Bănescu, despre discursul lui Călin Georgescu: Faptul că cineva ajunge să debiteze faptul că primește mesaje direct de la Iisus Hristos ar trebui să pună pe gânduri pe orice om cu o minimă rațiune (VIDEO)

Vasile Bănescu, despre discursul lui Călin Georgescu: Faptul că cineva ajunge să debiteze faptul că primește mesaje direct de la Iisus Hristos ar trebui să pună pe gânduri pe orice om cu o minimă rațiune (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Faptul că cineva ajunge să debiteze faptul că primește mesaje direct de la Iisus Hristos ar trebui să pună pe gânduri pe orice om cu o minimă rațiune, a declarat teologul Vasile Bănescu, fostul purtătoru de cuvânt al Patriarhiei Române, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

Vasile Bănescu, pe B1 TV, despre discursul lui Călin Georgescu

„Cred că explicația cea mai convingătoare e degajată de contextul minat de propagandă din ultimii ani. Vă reamintesc, deși nu e cazul, n-am uitat, cred, niciunul dintre noi, ce s-a întâmplat în pandemie, după pandemie, după începerea războiului din Ucraina. Propaganda antioccidentală, antieuropeană a atins cote din ce în ce mai înalte. Amintiți-vă de intelectuali creștini publici care au fost puși la zid de această propagandă, prin personaje foarte vizibile în media, în online și nu numai, în televiziuni, în anumite televiziuni, pe site-uri, absolut furibund rusofile și antioccidentale. Această propagandă a torpilat inclusiv minimalele filtre de înțelegere a situației în general”, a declarat Vasile Bănescu.

„Așa îmi explic că a apărut un resentiment în legătură cu Europa, un sentiment, aș spune, sau tot un resentiment, antiucrainean. Acest antioccidentalism promovat sistematic în spațiul românesc mediatic are ca rezultate subiectele pe care noi le discutăm astăzi. Faptul că cineva ajunge să spună, să debiteze, aleg acest cuvânt mai precis, faptul că primește mesaje direct de la Iisus Hristos, identificându-se cu un profet, cu o figură mesianică, asta ar trebui să pună pe gânduri pe orice om cu o minimă rațiune”, a continuat fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.

Vasile Bănescu: Iisus Hristos, Dumnezeu însuși întrupat, a trăit într-un context istoric foarte precis și a avut un mesaj exclusiv spiritual

„Iisus Hristos este Dumnezeu însuși întrupat, care a trăit într-un context istoric foarte precis și care, evident, a avut un mesaj exclusiv spiritual, moral, menit să ne ajute pe noi, oamenii, să urmăm calea deschisă de El. Când un politician ajunge să ne livreze soluții spirituale, nu pragmatice, nu concrete legate de ameliorarea vieții noastre, ca cetățeni care ne lovim de instituții, o persoană politică care are în discursul său mai degrabă cuvinte religioase, smulse din vocabularul creștin, din vocabularul bisericii, eu cred că atunci ar trebui să simțim un impuls de a fi mai atenți și de a deschide mai larg ochii”, a mai spus Vasile Bănescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`