Varujan Vosganian: Nu a fost unanimitate în USL, eu am votat împotriva cooptării lui Becali pe listele USL, pe locurile PNL

Varujan Vosganian: Nu a fost unanimitate în USL, eu am votat împotriva cooptării lui Becali pe listele USL, pe locurile PNL

Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian a vrut să clarifice, printr-o postare pe blog, faptul că decizia lui Crin Antonescu de a-l coopta pe liderul PNG, George Becali, pe listele USL, nu a fost luată în unanimitate.

„Doresc să aduc o mică rectificare ştirii de presă potrivit căreia mandatul preşedintelui PNL pentru a negocia susţinerea de către PNG a a USL, inclusiv prin participarea pe listele USL, pe locurile PNL, a preşedintelui PNG, a fost adoptat în unanimitate. Personal am votat împotrivă (ştiu că a existat şi o abţinere). Motivul pentru care am votat împotrivă l-am prezentat în cadrul şedinţei de birou PNL. Nu doresc să reiau aceste argumente, căci nu vreau, cum am mai spus-o, să intru în polemici publice cu unii dintre colegii mei de partid”, susţine Vosganian.

Conducerea PNL a decis începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG, condus de George Becali, şi PNŢCD – aripa Ciorbea, în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.

Antonescu a spus că dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, George Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL pentru a candida.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat că discuţiile de amănunt cu Victor Ciorbea şi cu Gigi Becali, dar şi cu Victor Ponta şi cu preşedinţii de organizaţii vor avea loc în următoarele zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei