Invitat în cadrul emisiunii “Actual B1”, difuzată miercuri de B1 TV, Marian Vanghelie a făcut mai multe afirmații calomnioase la adresa democrat liberalului Vasile Blaga.
Acest scandal vine după ce o cablogramă WikiLeaks arată că Blaga i-ar fi informat pe oficialii americani de faptul că Vanghelie dispune de șapte containere de telefoane mobile pregătite să devină cadouri electorale în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European.
Vanghelie a lansat o ipoteză șocantă, spunând că va trebui să îl întrebe pe Traian Băsescu dacă știe că Vasile Blaga este fost informator al Securității. “Dacă domnul președinte spune, eu îl cred”, a punctat Vanghelie.
“N-am adus eu niciodată telefoane mobile”, a spus Vanghelie referitor la cele șapte containere.
Marian Vanghelie a continuat seria acuzelor, spunând că Vasile Blaga „este bețiv și leneș!”. Acesta a declarat că „nu te apuci să critici pe alţii când tu nu te vezi pe tine (…) Păi dacă Băsescu e beţiv şi Atonescu este leneş, tu cum eşti? Eu cred că dacă ne uităm bine le are pe toate, e şi leneş, e şi beţiv”.
Liderul PSD București a mai spus că este dispus oricând la o discuție față în față cu Vasile Blaga. „Dacă respiră peste jumătate de oră, dacă nu, trebuie să îi dați un pahar de vodcă”, a prefațat Vanghelie discuția din studio între el și Blaga.