Valeriu Zgonea, susținut de PSD pentru șefia ANCOM. Votul va fi dat marți / USR acuză: PSD și PNL sunt într-o goană să-și împartă România ca pe o pradă. ANCOM e dată pe mâna unui politruc

Valeriu Zgonea, susținut de PSD pentru șefia ANCOM. Votul va fi dat marți / USR acuză: PSD și PNL sunt într-o goană să-și împartă România ca pe o pradă. ANCOM e dată pe mâna unui politruc
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni marţi, de la ora 13.00, pentru a vota un nou preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituția care reglementează sectorul comunicațiilor în România. Mandatul actualului şef, Vlad Stoica, va expira pe 11 mai. Până acum şi-au depus candidaturile Valeriu Zgonea, fost parlamentar PSD, şi Mihai Eftimie, un antreprenor din industria de comunicaţii, susținut de USR.

Valeriu Zgonea, pe punctul de a deveni șeful ANCOM

Valeriu Zgonea și-a depus candidatura pentru a conduce ANCOM. El a fost deputat PSD timp de patru mandate și chiar a fost președinte al Camerei Deputaților.

În urmă cu doi ani, el a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. El a fost acuzat atunci de DNA că ar fi primit de la Dumitru Dobrică, fost consilier judeţean din Buzău, peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie de conducere în Ministerul pentru Societatea Informaţională.

Numai că, pe 11 februarie anul trecut, Zgonea a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti care, urmare a unor decizii CCR, a anulat mai multe probe obținute de DNA cu SRI pe mandat de siguranță națională.

USR: PSD vrea să dea ANCOM, pentru următorii șase ani, pe mâna lui Zgonea, un politruc

USR acuză că PSD și PNL sunt într-o „goană să-și împartă România ca pe o pradă”. Astfel, cele două partide s-au înțeles să-și împartă între ele conducerile de la ANRE și ANCOM. La șefia ANRE e acum George Niculescu, un apropiat al lui Virgil Popescu, ministrul PNL al Energiei. La schimb, PSD își conservă controlul asupra ANCOM. Amintim că Autoritatea a fost condusă în trecut și de Sorin Grindeanu (PSD), actualul ministru al Transporturilor.

USR mai acuză că PSD și PNL nici măcar nu respectă legea în desemnarea șefului ANCOM: „Comisiile reunite de IT&C, care ar trebui să audieze candidații, au fost convocate cu încălcarea Regulamentului Parlamentului: convocarea s-a făcut duminică seara pentru luni, ora 15.00. În plus, dosarele candidaților au ajuns la membrii comisiilor parlamentare cu doar câteva ore înainte de ședință și a fost ignorată solicitarea deputatului USR Radu Miruță ca persoanele propuse să vină în comisii pentru audieri”.

„În loc să se vindece de ciumă, PSD se îmbolnăvește mai rău: refuză să îi fie audiat candidatul pentru presedinția ANCOM, sperând ca, astfel, incompetența să fie ținută sub preș. ANCOM, o autoritate cu rang de minister și cu responsabilități critice în zona de comunicații și digitalizare, este dată pe mâna unui politruc care nu are absolut nicio legatură cu domeniul pe care va trebui să îl reglementeze”, a declarat deputatul USR Radu Miruță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`