Valeriu Zgonea: PSD nu este o victimă a luptei anticorupție, ci este singurul partid care și-a asumat în mod real și ferm lupta pentru întărirea statului de drept

Valeriu Zgonea: PSD nu este o victimă a luptei anticorupție, ci este singurul partid care și-a asumat în mod real și ferm lupta pentru întărirea statului de drept
Foto: transilvaniareporter.ro

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, susține că “PSD este singurul partid care şi-a asumat în mod real şi ferm acţiunile”, devenind totodată partidul care a sângerat cel mai mult, făcând referire la susținerea sa pentru actuala conducere a Parchetelor.

„Ne aflăm într-un moment în care se impune o analiză profundă şi sinceră, mai ales în condiţiile în care, din cauza presiunii politice a momentului, se ignoră voit o realitate evidentă. Detaşându-ne de circul politicianist…oare cine a propus şi sprijinit actuala conducere a Parchetelor? În urma acestor decizii, oare ce partid a sângerat cel mai mult? Ce partid a fost cel mai reformat în ceea ce priveşte resursele umane? Cine a suferit cele mai puternice critici interne pentru aceste angajemente ferme? Astăzi se vede foarte clar cine a fost cel mai determinat partid în ceea ce priveşte statul de drept şi lupta împotriva corupţiei şi asta prin prisma rezultatelor concrete. Cine să fie? PDL? Sau poate…PNL? care a părăsit guvernarea USL acuzând chiar deciziile care au dus la aceste rezultate …”, scrie Valeriu Zgonea într-un mesaj pe Facebook.

Președintele deputaților a adăugat că PSD a fost singurul partid care și-a asumat deciziile, singurii care au luptat ferm pentru „întărirea statului de drept”, dar care ar putea avea de suferit din cauza vocilor critice din partid care au încercat „să defecteze intern aceste măsuri”.

„Din aceste motive, vocile critice din partid, precum și cei care au încercat să defecteze intern aceste măsuri care au recredibilizat România în plan internațional se situează mult în afara unui bun simț național sau de partid. Comportamentul comunistoid este cel al asumării jumătăților de măsură și anume: ”Statul de drept este bun până la interesul de grup sau personal”, acest tip de judecată fiind de natură să compromită măsurile esențiale luate de noi ca partid în această perioadă”, subliniază Zgonea

„PSD nu este o victimă a luptei anticorupție, ci este singurul partid care și-a asumat în mod real și ferm- cu costuri interne enorme, dar și cu rezultate pe măsură, toate acțiunile în acest sens. Asta în ciuda unor persoane care reușesc, prin comentariile lor iresponsabile și justificate de interese personale, să alimenteze stereotipuri de comunicare false și să legitimeze etichete legate de un partid care a reformat România. PSD poate deveni o victimă a acelor colegi care înțeleg să critice o direcție rațională și integră a partidului!”, a mai adăugat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`