Valeriu Zgonea, mesaj dur către Liviu Dragnea: PSD nu merită să ducă povara unei imagini afectate de problemele unor lideri
Valeriu Zgonea, președintele executiv al PSD, are un mesaj către Liviu Dragnea în care îi transmite că viitorul partidului nu trebuie să fie afectat de interese personale sau de grup.
Acesta l-a acuzat și de faptul că aruncă într-un mod iresponsabil problemele sale cu legea în spatele a sutelor de mii de membri.
''Am fost mereu un om de stânga. De peste 20 de ani, mi-am dedicat viaţa principiilor şi valorilor social-democrate. Am luptat împreună, am câştigat împreună şi am suferit împreună de multe ori. Împreună am dus campanii chiar împotriva unora care astăzi sunt în partidul nostru (PD, PRM, PDL etc) şi ne dau lecţii despre ce înseamnă să fii social-democrat. Care ne spun nouă că trebuie să înălţăm ziduri cât mai înalte, care să ne apere de realitatea de afară. Eu cred că acest lucru este profund greşit. Şi că social-democraţia înseamnă tocmai să dărâmăm zidurile dintre noi şi oameni. Să fim aproape de ei şi să găsim soluţii la problemele lor. Acesta este motivul pentru care am acceptat, anul trecut, să fac echipă cu Liviu Dragnea. Pentru că amândoi am fost de acord să venim în faţa Congresului cu o promisiune fermă, din suflet: modernizarea stângii din România. Şi reaşezarea ei pe trei principii fundamentale: decenţă, integritate şi responsabilitate. Să dăm un semnal clar pentru întreaga clasă politică că e timpul să se schimbe şi că PSD – cel mai mare şi important partid din România, va fi vârful de lance al acestei schimbări. Acea promisiune să ştii că o respect, Liviu!'', a scris Valeriu Zgonea, pe pagina s de Facebook.
Președintele executiv al PSD este de părere că sutele de mii de membri ai PSD sunt oameni care nu merită sufere din cauza acțiunilor președintelui PSD, Liviu Dragnea.
"Nu trebuie să permitem NICIODATĂ ca aceşti oameni să fie etichetaţi cu etichetă pe care nu o merită. NU trebuie sa fie în defensivă atunci când cer votul cinstit al oamenilor care văd în noi speranţa unui viitor mai bun ! Nici sa li se bată obrazul pentru ceea ce NU au facut! Nu accept ca munca acestor oameni să fie călcată-n picioare de adversarii politici, care ne pot specula problemele, atunci când noi le permitem să apară. PSD e un partid de oameni onesti si serioşi, care nu merită să ducă povara unei imagini afectate de problemele unor lideri, indiferent cine sunt aceştia. Acesta este dreptul lor. Şi nu o abstracţie. A fi lider înseamnă a avea responsabilitate dincolo de orice altceva. Iar în PSD, spre deosebire de alte partide, un lider are responsabilitatea destinului politic a peste jumătate de milion de suflete. Cărora trebuie să le insufle încredere şi speranţă. Nicidecum să le arunce în spate propriile sale probleme. Acesta este crezul pe care şi eu şi Liviu l-am împărtăşit atunci când am venit în faţa Congresului. Este un crez de care eu mă voi ţine până la capăt! Sper şi cred că, după toată emoţia de vineri, te vei ţine şi tu, Liviu!'', a adăugat Zgonea pe Facebook.