Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că prezența de la referendumul din 2009 a fost influențată de prezența poporului român la vot, acesta fiind un tertip folosit de președintele Băsescu.
Întrebat dacă Parlamentul ar ține cont de un eventual rezultat similar la posibilul viitor referendum ca la cel din 2009, Zgonea a infirmat că vor fi trecute astfel cererile președintelui în noua Constituție.
”Nu reprezintă o încălcare, ci un punct de vedere exprimat la momentul respectiv. Domnul președinte, la momentul acela, a folosit un teritip. A scos 8 milioane de oameni la vot, nu pentru referendum. O consultare tot pentru suveranitate, dar în altă materie”, a comentat președintele Camerei Deputaților într-o intervenție pentru B1 TV.
În ce privește avizul Parlamentului în chestiunea organizării unui nou referendum, Zgonea a confirmat că este vorba doar despre un aviz consultativ de care președintele va ține cont sau nu.
”De obicei președintele nu a ținut cont, cel puțin în ultimii ani nu a făcut-o. Așa că mă aștept să nu țină cont. Rezultatul referendumului va depinde de o decizie a CC care este în analiză pe 26 iunie cu privire la prag, să vedem dacă rămâne la cel de anul trecut sau scade la 30%”, a mai afirmat Zgonea.
Acesta a spus că, din punctul său de vedere, USL-ul se va opune organizării acestui referendum, însă a insistat că acest lucru va fi cunoscut abia după votul din plenul reunit.