Valeriu Zgonea: Guvernul își angajează răspunderea pe legea retrocedărilor, miercuri, la ora 11:00

Valeriu Zgonea: Guvernul își angajează răspunderea pe legea retrocedărilor, miercuri, la ora 11:00
Foto: B1 TV

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi, că Guvernul își va angaja răspunderea pe legea retrocedărilor, miercuri, la ora 11:00.

Proiectul prevede un impozit de 85% pentru samsari, punct cu care şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost de acord. CEDO a avut şi o recomandare pentru Guvern: să reducă de la 20 ani la cel mult 10, perioada în care trebuie păstrată destinaţia unor imobile, precum cele ocupate de şcoli sau spitale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat impozitarea cu 85% a drepturilor litigioase pentru imobile naţionalizate, dar a recomandat Guvernului să reducă la cel puţin jumătate perioada în care trebuie păstrată destinaţia unor imobile.

În proprietatea statului vor rămâne însă 12 clădirim pentru Președinție, guvern, CCR.

Conform proiectului de lege pregătit de Guvern, foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei. Cu acestea vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor. Suma totală ar trebui să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`